SORIN CIOFU şi "clipa de faţă" a Teatrului botoşănean! , Știri Botoșani, Oamenii cetății

SORIN CIOFU şi "clipa de faţă" a Teatrului botoşănean!

Stiri Botosani Sunday, 25 September 2016 Oamenii cetății

SORIN CIOFU

Teatrul nu are a face nici cu vreo clădire anume, nici cu un text, nici cu actorii, nici cu forme sau stiluri. Esenţa teatrului se află într-o formă de mister numit "clipa de faţă", spunea Peter Brook. Dar ce facem atunci când, sub presiunea vremurilor, a politicilor de orice fel, a ignoranţei, facem ţăndări "clipa de faţă" şi trăim nesfârşit după un singur scenariu, cel al neputinţei, al tergiversărilor şi, ceea ce este mai grav, al lipsei de perspectivă?

Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani nu a fost, pare-se, niciodată într-o mai cruntă înrobire, cu o mai sfâşietoare imagine. În cei 178 de ani de activitate (din 1838!), de la prima reprezentaţie în limba română şi până astăzi, teatrul botoşănean a îndurat sărăcii şi vitregii, a scrâşnit sub bombardamente, a îndurat frig şi cenzură. Însă parcă niciodată nu a arătat ca în anul de graţie 2016! O domniţă în costum jerpelit, părăsită în mijlocul balului. De vină or fi "sfintele" fonduri europene sau gâlceava nesfârşită… spun unii!

Spune, însă, Bătrânul Shakespeare că "scopul teatrului a fost şi este cel de a reflecta natura, de a arăta virtuţii adevăratele ei trăsături, păcatului imaginea sa, iar vremurilor, imaginea lor exacta". Or, privind spre domniţa jerpelită din mijlocul Târgului, înţelegem că Shakespeare avea dreptate: Teatrul nostru arată vremurilor imaginea lor exactă!

O istorie a Teatrului botoşănean este însăşi cultura oraşului. De la prima reprezentaţie - "Uniforma lui Velincton", de Otto von Kotzetbue, la "Fântâna Blanduziei", de Vasile Alecsandri, sau "Strigoii", de Henrik Ibsen, de la "Scuzaţi, doamnă profesoară", de Ludmila Razumovskaia, la "Ivan Turbincă", de Ion Creangă, sau "Apus de soare", de Barbu Ştefănescu Delavrancea, amintindu-ne şi de "Steaua fără nume", de Mihail Sebastian, şi alte sute şi sute de spectacole, aşezăm în lumina reflectoarelor nu doar actorii, regizorii, autorii care formează această fascinantă lume, ci parcurgem întocmai istoria urbei, a culturii şi a prefacerilor sociale din toată vremea.

La aniversare!

Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani se pregăteşte de o nouă aniversare. Nici pe departe strălucitoare, mai degrabă o chinuitoare improvizaţie pe o scenă improprie, într-un spaţiu greu de eficientizat cultural şi artistic. Cu actori care de la o zi la alta îşi pierd speranţa că domniţa din mijlocul Târgului le va mai fi, ca altădată, parteneră la Marele Bal! Însă ei, actorii, aceşti nebuni frumoşi ai micului oraş, nu renunţă la fărâma de mister care le-a mai rămas, la "clipa de faţă" despre care vorbea Peter Brook.

În preajma sărbătorii teatrale, ne oprim din nou în faţa Actorului. Făptura asta năucă, zburătăcită, fulguită, cu mâinile la vedere, cu sufletul pe tâmple. Aţi văzut ce frumos îmbătrânesc actorii, cum iau ei câte un rid de la fiecare personaj, un colţ de zâmbet din vreo comedie şi clipirea aceea de pleoape care îţi tresare inima şi spui: oare unde am mai văzut, de sute de ori, aşa ceva? Actorul din vechiul templu al zeilor este astăzi captiv într-un spectacol fără aplauze. Iar noi, în sală, stăm cuminţi cu mâinile pe lângă corp şi privim muţi, chinuiţi, încremeniţi, spre scena unde se desfăsoară, prin ei, singurul spectacol adevărat, pe care din ce în ce mai greu îl înţelegem de la o vreme: Viul Vieţii.

De 14 ani pe scândura din Botoşani!

Sorin Ciofu s-a născut pe 11 februarie 1978, la Iaşi. A absolvit Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru, secţia Artă teatrală, specializarea Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete, din cadrul Universităţii de Arte "George Enescu", la clasa lui Ion Sapdaru şi a Tatianei Ionesi. În timpul facultăţii a jucat Romeo, în "Romeo si Julieta", de W. Shakespeare, dar a fost şi Nae, în "D`ale carnavalului", de I.L.Caragiale.

După absolvire a plecat în celălalt colţ de ţară, la Teatrul de Stat Oradea, unde a activat vreme de doi ani. A jucat în spectacole regizate de Ion Ciubotaru ("Vacanţa în Guadelupa", de Eric Assous si Pierre Sauvil), Alina Hristea ("Slugă la doi stăpâni", de C.Goldoni), Radu Nichifor ("Don Juan", de Moliere), dar şi de Ion Sapdaru ("Fantastica şi trista poveste a candidei Erendira şi a nesăbuitei sale bunici", de G.G. Marquez).

Iată cum îl descria, în vremea aceea, Eugen Ţugulea, actor al scenei orădene: "În pofida siluetei elegante, tânărul actor Sorin Ciofu acceptă, chiar râvneşte roluri de compoziţie, interesându-l să creeze ceva în plus pe lângă datele fizice cu care a fost înzestrat. Cu fineţe, dar şi cu distanţa necesară, cu umor, el se apropie de un personaj capabil să declanşeze şi chiar să conducă inteligent acţiunea".

După numai doi ani, Sorin Ciofu revine în Moldova, alegând însă nu Iaşii natali, ci Botoşanii eminescieni. În cei 14 ani de scenă, a jucat în spectacole regizate de Ion Sapdaru ("D`ale carnavalului", de I.L. Caragiale), Attila Vizauer ("Tango", de S.Mrozeck), Alexandru Vasilache ("Un veac de singuratate", de G.G.Marquez), Alexander Hausvater ("Paradisul terestru", de T.Williams). A jucat în “O lume nebună, nebună, nebună (regia lui Alexandru Vasilache), în "Avarul", în regia lui Cristian Gheorghe, ni-l amintim în “Amadeus sau în “Farmazonul din Hârlău, dar şi în "Viforul"; în regia lui Marius Rogojinschi, în "Bani din cer"; de Ray Cooney, în regia lui Alexandru Vasilache, şi în mai recentele "D' ale carnavalului", dupa I. L. Caragiale, în regia lui Cristian Gheorghe, unde îl interpretaează pe Iordache, calfa la Girimea (şi unde se evidenţiază printr-o interpretare care îl aşază în măsura adevăratei sale valori actoriceşti). Sau în spectacolul regizat de Antonella Cornici, "Priveşte înapoi cu mânie". În acest ultim spectacol – "Priveşte înapoi cu mânie", distribuit de regizoarea Antonella Cornici în rolul lui Cliff, Sorin Ciofu face un pas uriaş în devenirea sa artistică.

(Imagini din spectacolul "Aniversarea" şi "Priveşte înapoi cu mânie")

Dar mai presus de toate, Sorin Ciofu rămâne în memoria afectivă a publicului botoşănean prin rolul din spectacolul "Aniversarea", de Jeroen van den Berg, în regia lui Erwin Şimşensohn. Sorin Ciofu joacă aici rolul Tatălui, un personaj dominat nu doar de soţie, ci şi de copii, care a renunţat să lupte pentru a-şi pregăti, în fapt, o altă viaţă în afara familiei actuale. Însă în acest spectacol Sorin Ciofu reuşeşte să iasă din propria personalitate, depăşeşte limite pe care până la acest rol nu părea să le fi străpuns. Meritul este, fără îndoială, al regizorului, dar fără talentul şi implicarea actorului probabil că Erwin Şimşensohn nu ar fi putut scoate pe scenă un personaj atât de complex şi de surprinzător precum a reuşit Sorin Ciofu. O întâlnire cu un regizor bun înseamnă întotdeauna o proprie-scotocire a actorului. Iar pentru Sorin Ciofu, întâlnirea cu Erwin Şimşensohn a fost nu doar una de bun augur, ci o fastă regăsire între actor şi regizor. "A fost excepţională această întâlnire, Erwin a lucrat cu noi ca într-un laborator. Ne-a scos din ceea ce numim noi ticuri, din sertăraşele noastre", mărturisea Sorin Ciofu înaintea premierei spectacolului "Aniversarea".

Sorin Ciofu este actorul care a crescut şi a evoluat cu fiecare spectacol pe scena de la Botoşani. Care a muncit mai mult cu fiecare rol, care a înţeles că publicul său merită respect. Şi a primit în schimb aplauze. Dar nu e de ajuns!

Avem nevoie de teatru. Avem nevoie de actori. Însă până când vom înţelege că arta înseamnă mai mult decât gâlceavă politică, decât încâlceli administrative şi scandaluri mediatice, vom privi cu jind spre scenele marilor capitale, vom tânji după actorii cu supranume, vom hălădui prin vremuri apuse şi vom "rămâne cu mâna întinsă, ca a Regelui Lear…".