Medicul din Botoșani care a tratat primul caz de leucemie la copii. În pruncie, un preot de la Mănăstirea Agafton i-a ”prezis” că va fi doctor

Pe 15 octombrie a împlinit 77 de ani. S-a născut în Botoșani, într-o familie de mare tradiție a Moldovei. Pe când era doar un bebeluș, un călugăr de la Mănăstirea Agafton le-a spus părinților că pruncul lor va deveni ori medic, ori preot.

Gheorghe Chiriac-Babei este medicul care a diagnosticat primul caz de SIDA la copii în România și, de asemenea, primul medic român care a vindecat de leucemie un copil. A pus bazele recunoașterii nefrologiei pediatrice ca disciplină medicală și a competenței de dializă pediatrică.

A realizat primele biopsii renale și hepatice, prima nemodializă pediatrică și dializă peritoneală. A înființat primul laborator de substituție renală, pregătind pentru prima dată receptori pentru un transplant renal.

Din 2011 a ieșit la pensie, dar nu și-a părăsit niciodată pacienții, de care se simte legat pentru totdeauna.

Dr. Gheorghe Chiriac-Babei este Medic Primar Pediatrie, Doctor în Științe Medicale, cu peste 40 ani experiență în domeniu. Dar pe lângă experiența profesională vastă, domnul doctor se distinge prin iubirea față de copii, pasiunea reală pentru domeniu și o poveste de viață impresionantă.

Întâmplările din copilărie l-au marcat, astfel că sufletul îi lăcrimează și astăzi când își amintește de primii ani de viață.

Pe când era doar un bebeluș, un preot de la Mănăstirea Agafton le-a spus părinților să fie liniștiți, că pruncul va trăi și va crește mare. ”M-am născut la 7 luni, în vremuri foarte grele, după război, pe foamete. Părinții au mers cu mine la o mănăstire din apropiere, Agafton, unde un preot le-a spus că voi supraviețui, că voi fi doctor sau preot”.

A fost greu la apariția lui pe lume, după întoarcerea tatălui de la război, într-o perioadă de sărăcie și foamete. Însă a fost înfiat de un frate al mamei, ofițer. ”Fratele mamei, ofițer, m-a înfiat pe mine. Când mă distram, mai spuneam: tata și cu mama sunt frați”, povestește amuzat medicul.

În 1967 avea să intre la IMF Carol Davila București - Facultatea de Pediatrie. Din a doua încercare. Cu trei ani în urmă nu obținuse o notă suficient de mare și a trebuit să se mulțumească cu stagiul militar și un post de galvanizator la Electronica.

A lucrat în ture, a învățat în restul timpului, a dovedit capacitate de asimilare maximă și a reușit. În anul 2 de facultate, era deja bursier și primea 1000 lei pe lună. Comparând cu valoarea banilor de astăzi, domnul doctor recunoaște că este cel mai mare salariu pe care l-a avut vreodată. Termină studiile în 1973 ca șef de promoție pe toată România.

Și-a început însă cariera de medic la țară, ”pentru a dobândi experiența pe care nu o obținuse în facultate”, iar din 1978, de când a luat concursul de angajare, nu a mai plecat din Clinica de Pediatrie a Institutului Clinic Fundeni.

De ce a insistat să intre la medicină? ”Când aveam 5 ani, mama mea s-a îmbolnăvit grav. Doctorul care o îngrijea mi s-a părut o ființă deosebită, apoi am descoperit și alți medici dedicați, astfel încât am început și eu să-mi clădesc visul de a fi asemenea lor”, a povestit medicul, pentru Cariere.ro. Iar visul i s-a împlinit, căci, astăzi, părinții, când vorbesc despre el, țin să sublinieze nu doar profesionalismul, ci și modul extraordinar în care relaționează cu copiii. Pentru că Gheorghe Chiriac Babei nu este doar un medic bun, este un doctor complet, un adevărat înger păzitor al copiilor aflați în suferință.

Empatia se descoperă în facultate, în perioada stagiului ca student, explică dr. Babei, dar se dezvoltă abia atunci când ai în față copii bolnavi, unii cu afecțiuni deosebit de grave, moment în care, pentru a obține colaborarea lor, trebuie să-i înțelegi și să le fii aproape: ”Copilului trebuie să i te dăruiești. Trebuie să te simtă. Dacă nu te simte că ești aproape de el, că îi înțelegi suferința, reacționează negativ, ceea ce perturbă grav actul medical”, potrivit Cariere.

Principalele contribuții ale lui Gheorghe Chiriac-Babei în medicina românească și mondială:

 -Execută primele biopsii renale și hepatice, prima nemodializă pediatrică și dializă peritoneală;

-Înființează primul laborator de substituție renală, pregătind pentru prima dată receptori pentru transplant renal;

-În anul 1989 diagnostică primul caz SIDA la copil;

-Este primul medic român care vindecă de leucemie un copil (astăzi adult în toată firea, finul de căsătorie al lui Gheorghe Chiriac-Babei, după o altă regăsire ca în filme, după mulți ani);

-Descrie și tratează primele intoxicații cu fosfați în urma consumului excesiv de băuturi răcoritoare;

-Pune bazele recunoașterii nefrologiei pediatrice ca disciplină medicală și a competenței de dializă pediatrică;

-Este coautor al Tratatului Național de Urologie, Tratatului Splenectomia, Ghidului Național de Diagnostic și Tratament al Osteodistrofiei Renale.

-A activat mereu alături de nume mari ale medicinei ultimilor ani. Este coleg de generație cu Dan Tulbure, Irinel Popescu, Ionel Sinescu, Mihai Lucan, Bogdan Robacki, Adrian Pop, Titel Orășeanu, Coriolan Ulmeanu, Aurel Bizo și mulți alții.

Pacienții sunt recunoscători pentru fiecare întâlnire cu medicul Gheorghe Chiriac-Babei:

”Îl știu pe domnul doctor de foarte mult timp, din 2004. Am venit la dânsul în ultima fază a bolii, Insuficiență renală cronică. Dânsul a avut mare grijă de mine și pentru că aveam o situație mai precară, îmi cumpăra pastile de tensiune din banii dânsului, iar când era de gardă, îmi dădea porția de mâncare a dânsului dată de spital. A fost pentru mine îngerul meu păzitor, deoarece dânsul a făcut tot ceea ce i-a stat în putință să mă salveze de câteva ori din ghearele morții”.

”Sunt o fericită mămică a unei prințese în vârstă de 1 an. Despre domnul doctor nu pot să spun decât următoarele: experiență extrem de vastă, disponibilitate, răbdare, un diagnostician excelent, grijă față de copii. Un doctor ce-și profesează meseria cu mare plăcere și aduce liniște mamelor disperate. Vi-l recomand cu cea mai mare căldură. Răspunsul pe care nu l-ați găsit în alte părți, cu siguranță îl veți primi de la dânsul. Respectele mele pentru domnul doctor”.

”Sunt o fostă pacientă a dânsului și a întregii sale echipe. Am ajus pe mâinile lui când nu credeam că mai am zile de la Dumnezeu! Am fost în evidență la dânsul 9 ani de zile, este un doctor nemaipomenit, și foarte cumsecade cu toți copiii. Își dă interesul ca și cum ar fi copiii lui. Îl respect și îl iubesc, mi-a dat o a două șansă la viață! Respectele mele”.

”Am o deosebită admirație față de profesionalismul d-lui Dr. Chiriac. I-a salvat viața băiețelului meu în vârstă de cinci ani. Am ajuns la Spitalul Fundeni, trimisă fiind de Spitalul Matei Balș cu mesajul <salvați viața!>. Nu a fost deloc ușor, dar am cunoscut oameni minunați cu suflet mare, care se dedică trup și suflet pentru salvarea îngerașilor noștri. Respect întreaga echipă coordonată de d-l Dr. Chiriac Babei Gheorghe”.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministerul Sănătății a început distribuirea iodurii de potasiu în farmacii!

Sunday, 13 October 2024

Sâmbătă, 11.09.2024, „în stocul Direcţiilor de sănătate publică şi a farmaciilor comunitare înscrise în program se mai aflau 27.936.239 comprimate iodură de potas...

CFR Călători suplimentează trenurile cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva: Cât costă o călătorie de la Botoșani!

Sunday, 13 October 2024

Au fost adăugate vagoane suplimentare încă de joi, iar pentru vârful de trafic estimat între 11 și 16 octombrie compania pune la dispoziția călătorilor întreaga capacitat...

Activități de informare preventivă desfășurate de ISU Botoșani în mai multe localități din județ! (foto)

Sunday, 13 October 2024

Vizate au fost locurile aglomerate din municipiile Botoșani și Dorohoi, unde reprezentanții ISU au discutat cu cetățenii despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgenț...