MARILENA FELICIA LUŢĂ - Perseverenţă şi pasiune!
Stiri Botosani Sunday, 19 February 2012 Oamenii cetățiiIn anul 1995 a absolvit Colegiul National "A.T. Laurian", pentru ca in 1996 sa devina studenta la facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universitătii din Bucureşti, sectia slovaca-engleza. Un an mai tarziu obtine o bursa de studii complete in Slovacia, la Bratislava. Intre anii 1999 si 2003 urmeaza masterat si studii universitare, sectia franceza, la Facultatea de Filologie a Universitătii "Comenius" din Bratislava, Slovacia.
Devine, in 2002, membru al Societatii Culturale Slovaco-române din Slovacia, iar un an mai tarziu membru al Asociatiei Slaviştilor din România.
In perioada 2003-2004 urmeaza masteratul în domeniul Filologie slava, la Facultatea de Limbi şi Literaturi Straine a Universitatii din Bucureşti, cu media de absolvire 10, iar din 2003 pana in 2007 parcurge doctoratul în domeniul Filologie, la Facultatea de Limbi şi Literaturi Straine a Universitatii din Bucureşti, pe care il obtine cu distinctia Magna Cum Laude.
Incepand cu anul 2009, Marilena Felicia Luţă ocupa postul de lector univ. doctor la Catedra de Limba şi Literatura Slovaca din cadrul Facultatii de Limbi şi Literaturi Straine a Universitatii din Bucureşti, dupa o perioada de 5 ani in care a functionat, in aceeasi facultate, ca doctorand si cadru didactic asociat.
Cariera universitara a Marilenei Felicia Luţă a inceput insa in 2003 cand, pentru un an, a ocupat postul de cadru didactic asociat la Facultatea de Geografie a Universitatii din Bucureşti.
A participat la diverse seminarii de literatura slovaca, cursuri şi seminarii de limba slovaca, cursuri de metodica. Este coordonator de practica pedagogica, dar si coordonator de lucrari de licenta şi membra în comisiile de licenta.
Desfasoara o importanta activitate publicistica, semnand nu mai putin de 14 lucrari, in "Philologica", in revista bilingva "Oglinzi paralele", în revista "Dolnozemský Slovák", în revista "Ianua", publica o nuvela în revista "Luceafarul".
Marilena Felicia Luţă a articipat la numeroase conferinte internationale, printre care: sesiunea ştiintifica internationala a studentilor din Bratislava, organizata de Facultatea de Filozofie a Universitatii "Comenius" din Bratislava, Slovacia, aprilie 2002, sesiunea ştiintifica internationala "Lingua Pax", organizata de Facultatea de Limbi şi Literaturi Straine a Universitatii din Bucureşti, 2004, sesiunea ştiintifica internationala "Slavistica româneasca. Traditii şi perspective", organizata de Asociatia Slaviştilor din România şi Facultatea de Limbi şi Literaturi Straine a Universitatii din Bucureşti, Catedra de Limbi şi Literaturi Slave, Bucureşti, 2008, sesiunea ştiintifica internationala "60 de ani de la înfiintarea Catedrei de Limbi şi Literaturi Slave Moderne la Universitatea din Bucureşti", organizata de Catedra de Limbi şi Literaturi Slave a Facultatii de Limbi şi Literaturi Straine a Universitatii din Bucureşti, Bucureşti, 2009, sesiunea ştiintifica internationala "Reflectii translatologice (Traducerea literara din şi în limbile romanice)", organizata de Catedra de Romanistica a Facultatii de Filozofie a Universitatii "Comenius" din Bratislava, Slovacia, 2010, sesiunea ştiintifica internationala "Studiile slave în context european", organizata de Catedra de Limbi şi Literaturi Slave a Facultatii de Limbi şi Literaturi Straine a Universitatii din Bucureşti, Bucureşti, 2011.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Gestul unui stareț din Botoșani pentru voluntarii care participau, sâmbătă, la o activitate voluntară de împădurire!
Membrii Asociației ”Botoșani la Pas” au fost sâmbătă, 21 martie, alături de jandarmii botoșăneni, la o acțiune de împădurire, cu ocazia Zilei Internaționale a Păduri...
AFM anunță închiderea și ecologizarea depozitului de deșeuri din Darabani
Administrația Fondului pentru Mediu anunță depunerea solicitării pentru acordul de mediu privind închiderea și ecologizarea depozitului de deșeuri din Darabani, județul Botoșani. Admi...
Aducerea Sfintei Lumini la București: Precizări de la Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim
Patriarhia Ierusalimului și autoritățile israeliene pregătesc deja ceremonia de primire a Sfintei Lumini din Sâmbăta Mare. Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, Arhima...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.00 secunde