Director al Departamentului de Geografie al Facultăţii de Istorie şi Geografie din cadrul Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava, lector universitar şi doctor în geografie. De unde această pasiune?
Geografia, a fost, este, şi va fi întotdeauna o parte din mine. Cred că dragostea pentru geografie este o moştenire genetică, datorită minunatelor locuri în care m-am născut şi copilărit. Pădurile Floarea, Conceşti, Baranca, lunca Prutului, cu copacii lor majestuoşi, mirosul suav al ghioceilor şi brânduşelor culese primăvara din pădurea Baranca, al brebeneilor din pădurea Conceşti, pajiştile cu zumzet de albine şi aroma lor inconfundabilă, animalele sălbatice din pădurile din jurul Darabaniului pe care le-am văzut pe viu (nu la grădina zoologică), peştii din Prut sau din Balta Gheorghiu şi Căpitanului pe care i-am pescuit, păsările din pădurile care mi-au bucurat inima si sufletul în zilele de primăvară şi vară au sădit în sufletul meu dragostea pentru o componentă a naturii vii, cea biogeografică.
Pârâul Cucului cu susurul său, izvorul de la Poiană, din Pădurea Floarea, cu apă mai bună decât cea de la Izvorul Minunilor, apele Prutului în care mă scăldam cu prietenii, bălţile şi băltoacele prin care alergam desculţ primăvara mă cheamă mereu alături de veşnicia tainelor şi binefacerii lor. Înainte de a învăţa teoretic hidrologia ştiam multe lucruri practice despre acest domeniu. Cerul înstelat se vede altfel de la Darabani, dealurile şi văile din zonă parcă îmi vorbesc. Soarele şi norii sunt deopotrivă protectori cu natura locurilor. Într-un cuvânt, pot spune că acele locuri, despre care as putea să vorbesc la infinit, m-au determinat să încep să le descopăr complexitatea geografică. În liceu şi facultate profesorii mei au cultivat dragostea mea pentru natură, potenţialul meu intelectual şi motivaţional ajutându-mă să devin apoi geograf.
Sunteţi cadru universitar de aproximativ 9 ani, timp în care aţi lucrat cu oameni de diferite facturi. Cum vedeţi astăzi relaţia dintre profesori şi studenţi, şi ce părere aveţi despre tinerii care aleg să treacă pragul unei facultăţi?
Eu am iubit tot timpul elevii şi studenţii inteligenţi, manieraţi şi care respectă munca. Acestora sunt în stare să le aştern covorul roşu înainte. Din păcate, ei sunt din ce în ce mai puţini. Probabil există o multitudine de cauze ale dezinteresului tinerilor pentru o temeinică pregătire profesională. Profesorii Departamentului de Geografie din cadrul Facultăţii de Istorie şi Geografie din Suceava sunt tot timpul partenerii studenţilor pe care îi îndrumă. O universitate se clădeşte pe 4 piloni: profesori bine pregătiţi şi devotaţi, studenţi motivaţi, dotări superioare şi climat favorabil învăţării şi cercetării. Cred că la Suceava stăm bine la toate aceste capitole.
Viaţa universitară şi cercetarea ştiinţifică implică multe sacrificii, mai ales în ceea ce priveşte viaţa personală. Cât de mult a contat sprijinul familiei în tot ceea ce aţi realizat?
Mamei mele, surorii şi tatălui meu, mort din 1989, când eu eram în clasa a XII-a, le datorez multe. Am vrut să cinstesc memoria tatălui meu prin a deveni un OM în societate şi un bun specialist în domeniul geografiei. Mama şi sora mea au depus eforturi materiale deosebite pentru a mă susţine în facultate. Mai târziu, soţia mea Doina a trebuit să-şi sacrifice în bună parte cariera profesională pentru că, cineva, trebuia să se ocupe îndeaproape de familie. Si băiatului meu Emilian-Viorel îi datorez multe. El m-a determinat, prin simplul exemplu pe care vreau să i-l dau în viaţă, să devin foarte critic cu mine însumi în tot ceea ce fac. Trebuie să-i dau prin munca şi activitatea mea un model de urmat în viaţa. Eu am văzut un model în tatăl meu. Sper ca fiul meu să mă depăşească în tot ceea ce va face în viaţă. Referitor la timp, cercetarea ştiinţifică este o activitate la foc continuu. Ea îţi absoarbe atâta timp cât vrei să îi dai.
Aţi dăruit climatologiei un doctorat şi cercetări intense, concretizate în studii şi lucrări de specialitate, cum priviţi schimbările climatice de la noi şi ce opinie aveţi despre psihozele din jurul lor?
Sunt aproape 16 ani de când slujesc climatologia. Trebuie să recunosc că relaţia noastă este reciprocă. Prin muncă am reuşit să duc la bun sfârşit (la lumina tiparului) ca unic autor sau în colaborare 3 cărţi, 25 de articole ştiinţifice şi 5 colaborări la granturi de cercetare. Am coordonat peste 100 lucrări de licenţă, peste 15 de disertaţie şi am participat la peste 20 de simpozioane şi conferinţe pe teme climatice. Multe dintre preocupările mele se axează pe problematica evoluţiei climatice actuale. Atmosfera de deasupra teritoriului în care trăim se află într-o evoluţie termică pozitivă. În ultimii 40 de ani iernile s-au încălzit cu aproape 10 C, verile cu 0,7-0,80 C.
Valurile de căldură sunt din ce în ce mai frecvente, iar stratul de zăpadă şi gerul din ce în ce mai rare. Uscăciunea şi seceta fac din ce în ce mai des probleme sistemului economic şi social. Noi ca indivizi şi ca societate trebuie să ne adaptăm trendului evolutiv al climatului. Pe de o parte trebuie să eliminăm dezavantajele noului tipar climatic care câştigă teren, iar pe de altă parte trebuie să valorificăm superior noii parametri ai resurselor climatice. Cât despre psihoze trebuie de precizez că aceste schimbări climatice sunt lente, de durată şi ne permit să ne adaptăm inteligent la ele. Rămâne de văzut dacă o s-o şi facem.
Ce sentiment v-a încercat atunci când aţi trecut pragul liceului din Darabani ca profesor doctor, după ce, cu ani în urmă în sălile de clasă ale aceleiaşi şcoli, ca elev, vă pregăteaţi pentru Olimpiadele Naţionale?
Emoţii, bucurie şi foarte mult respect pentru extraordinarul colectiv de cadre didactice de la liceul din Darabani. Nu vreau să particularizez, dar pot să spun că mulţi dintre profesorii acestui liceu au fost pentru mine modele de urmat în viaţă. Ei sunt tot timpul în mintea şi sufletul meu prin sfaturile pe care mi le-au dat şi prin zecile şi sutele de ore de activitate didactică şi ştiinţifică prin care au slujit elevii acelei comunităţi, care le datorează respect şi recunoştinţă. Liceul Darabani rămâne pentru mine ca una dintre cele "cinci case" ale mele (alături de casa de la Bajura, apartamentul de la Suceava, biroul 214, Corpul E, de la Departamentul de Geografie, FIG, Univ. "Ştefan cel Mare" Suceava, Departamentul de Geografie, FGG, Univ. "Al. I. Cuza" Iaşi)
Aţi predat mulţi ani la Darabani, timp în care v-aţi făcut prieteni, v-aţi câştigat respectul celor din jur, legându-vă odată în plus de această zonă. Cum a fost despărţirea de acele locuri atunci când aţi ales cariera universitară?
Despărţirea a fost grea. Lăsam în urmă colegi, prieteni şi elevi la care ţineam foarte mult chiar dacă nu le arătam acest lucru totdeauna. Dar trebuia să se întâmple pentru că "în gară mă aştepta un tren". Acel tren aşteptase pentru a mă duce spre destinaţia Iaşi 6 ani. De această dată destinaţia era Suceava.
Domnule profesor, ar fi multe de discutat despre Darabani, dar dacă ar fi să facem o radiografie a zonei, cum aţi caracteriza acele meleaguri şi oamenii de acolo şi care credeţi că este potenţialul de dezvoltare al zonei?
Locurile sunt minunate. Potenţialul natural şi uman al zonei este unul ridicat. Agricultura performantă, industria alimentară şi valorificarea resurselor zonei (resurse subsolice, climatice, hidrologice, pedologice, biogeografice) sunt singurele alternative care ar scoate zona din marasmul economic actual. Dar pentru aceasta este nevoie de: competenţă în administraţie prin atragere de tineri bine pregătiţi şi cinstiţi, proiecte care să atragă bani europeni şi investitori, voinţă, muncă şi transparenţă. Este timpul ca oamenii din zona Darabaniului să privească în curtea altor comunităţi care au reuşit şi să ia exemplul de acolo.
Ei au nevoie de lideri puternici, competenţi şi devotaţi comunităţii. Au nevoie să fie uniţi în jurul acestora şi să-i susţină. Energiile acelei zone vor fi descătuşate doar atunci când la conducerea oraşului vor veni oameni care vor pune pe primul plan comunitatea şi apoi interesele lor. Acei oameni există dar trebuie să se implice. Fără implicarea oamenilor de valoare din zonă, Darabaniul va rămâne în continuare o comună cu statut de oraş, cu o infrastructură deficitară şi o activitate economică palidă, caracterizată prin ruralism arhaic.
Interviu acordat darabaneni.ro
