MARIANA MOMANU, un specialist în Educație
Stiri Botosani Sunday, 24 March 2013 Oamenii cetățiiMariana Momanu este în prezent conferențiar universitar doctor la Departamentul de Psihologie si Stiinte ale Educației, Facultatea de Psihologie și Știinte ale Educației, în cadrul Universității "Al. Ioan Cuza" Iasi.
A urmat cursurile Liceului Pedagogic Botoșani, pe care le-a absolvit în anul 1985, ca șefă de promoție.
A continuat studiile în cadrul Facultății de Filosofie a Universității "Al. Ioan Cuza" Iaşi, promoţia 1990, în anul 2003 obținând titlul de Doctor în Ştiinţele Educaţiei, la Universitatea "Al. Ioan Cuza" Iaşi, cu tema "Epistemologie pedagogică. O analiză epistemologică a paradigmei educaţionale a societăţii totalitare de tip comunist".
Imediat după absolvirea liceului, Mariana Momanu activează ca învățătoare la Școala Generală 13 din Botoșani, însă numai pentru un an. Pentru o foarte scurtă perioadă septembrie 1990 - octombrie 1990, desfășoară activitate în calitate de profesor la Liceul "A.T. Laurian" Botoşani, după care se întoarce în Iași pentru a se dedica, până astăzi, carierei universitare.
Timp de trei ani (1990-1993), Mariana Momanu va fi preparator la Catedra de Pedagogie la Universitatea "Al. Ioan Cuza", Iaşi, pentru ca apoi, până în anul 1997, să dețină titlul de asistent universitar, în cadrul aceleiași catedre.
Cariera universitară urmează pașii firești: lector universitar la Catedra de Pedagogie, până în 2005, și conferențiar, în cadrul Departamentului de Psihologie și Științe ale Educației. În prezent, este conferențiar în cadrul Departamentului de Științe ale Educației.
A urmat stagii de cercetare si documentare in Franța, Elveția și Anglia.
Desfășoară și o bogată activitate în colective editoriale sau redacționale ale unor publicații, deținând funcția de secretar de redacție, apoi redactor al Analelor ştiinţifice ale Universităţii "Al. I. Cuza" – Ştiinţele Educaţiei.
Este membru în comitetul științific al Analelor Știinţifice ale Universităţii "Ștefan cel Mare" Suceava – Ştiinţele Educaţiei, precum și membru în comitetul științific al Annales Universitatis Apulensis, Series Paedagogica-Psychologica.
Se implică în elaborarea, experimentarea şi implementarea de proiecte curriculare şi a unor strategii de formare iniţială şi continuă a profesorilor în perspective educaţiei intercultural.
Participă la stagii de documentare în Franţa, Anglia, Elveția.
Printre cărțile pe care le semnează, enumerăm: "Educaţie şi ideologie. O analiză pedagogică a sistemului totalitar comunist", Editura Universităţii "Al. Ioan Cuza", Iaşi, 2005, "Introducere în teoria educaţiei", Editura Polirom, Iaşi, 2002, însă la multe altele își aduce contribuția alături de alți specialiști.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Hristos a Înviat! Pentru pace, nădejde, bucurie și dragoste!
După câteva nopți geroase de aprilie, noaptea de Înviere a îmblânzit Cerul, câțiva stropi timizi de ploaie însoțind creștinii pe drumul către biserică pentru...
De la agricultură la silvicultură: Familiile din spatele RodBun se duc spre investiţii în păduri!
Grupul RodBun – investiţiilele sunt răspândite în mai multe localităţi din judeţele Iaşi, Botoşani, Galaţi şi Vaslui - cu 400 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 700 de ...
VIDEO - Rugăciune pentru toți ”dascălii care, prin talentul lor, reușesc să schimbe destinele copiilor”!
Sunt talentate, sunt frumoase și sunt olimpice. Au parte de un adevărat maestru al muzicii corale, prof. Laurențiu Palade demonstrând că dirijorul nu este doar un instructor tehnic, ci un f...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.25 secunde