"Colega noastră Lucreția Andronic împlinește frumoasa vârstă de 90 de ani. În 1987 ne-a oferit Ușa dintre cuvinte, în 1988 a continuat cu Târgul cu vise, doi ani mai târziu ne-a adus Vara neterminată, în 1992 Întâlniri în infinit, iar în 1993 ne-a adus Vacanță în cer, pentru ca în 1997 să ne ofere Între două veșnicii și în 1999 Inelul nunții de pelin.
Din 2003 ne arată Raza pe care urc, Păcate omenești sau Jurnalul unei fete bătrâne (2005), În calea misterelor (2007), Pentru tot și pentru toate (2007).
Pentru tot și pentru toate, La mulți ani, cu ocazia aniversării, multă sănătate și bucurie! Să continui, draga noastră Lucreția Andronic, prin opera ta, să faci fericiți pe alții, să răspândești iubire în jurul tău", este mesajul transmis de Cassian Maria Spiridon, președinte USR Filiala Iași.
"...nu-s frunza căzută/ pe ochiul înlăcrimat!"
Este una dintre cele mai discrete prezenţe din lumea literară botoşăneană, iar cărţile i-au fost, dintotdeauna, cărare şi drum. Scriitura Lucreţiei Andronic nu dărâmă tipare, nici nu impune tematici în limbaj artistic inovator. Însă discreţia tandră, melodia ritmului şi armonia interioară aşază poeta într-o ipostază sentimentală echilibrată, pe un loc ce i se cuvine doar sieşi.
De la coloratura creştină la aerul de erotism, între reflecţie şi voluptate, versul Lucreţiei Andronic se ritualizează, capătă solemnitate, un miraculos bine gestionat, atât cât să transfigureze şi să provoace cititorul de poezie.
Pentru că sinceritatea Lucreției Andronic, alături de o anumită franchețe a sentimentelor, îmbracă versul într-o vulnerabilitate voit slobodă, aparent controlată. Nu există regrete, după cum nu există nici dorințe neîmpărtășite. O detașare la limita abandonului, o descătușare într-un material pe care viața niciodată nu îl revendică. "...nu-s frunza căzută/ pe ochiul înlăcrimat!", spune poeta, care privește într-un viitor pe care nu îl ghicește sau, poate, nu vrea să îl divulge altfel decât în afare poeziei: "Privesc, şi tot nu pot zări/ unde se duc zilele mele".
Păstrând o decență a cuvântului, o cumințenie dincolo de care răzbate, însă, o fermitate feminină care nu poate fi ignorată, Lucreția Andronic a știut să construiască în timp o Cetate a poeziei care fără îndoială va dăinui și se va rosti. Pentru că - fără a fi lipsit de vârstă - versul poetei își face loc în fiecare generație de cititori.
O viață în poezie
Lucreţia Andronic, pe numele său real Lucreţia Ifrim, s-a născut pe 25 aprilie 1929, la Dumbrăveni, judeţul Suceava. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, statut obţinut după publicarea multor volume de versuri, dar şi adjudecarea premiilor literare de-a lungul timpului.
A absolvit şcoala primară la Dumbrăveni, iar în anul 1940 vine la Botoşani, unde va fi elevă a Liceului "Carmen Sylva" până în anul 1948, când începe cursurile Facultăţii de Chimie Industrială Iaşi, instituţie unde a obţinut şi licenţa.
Îşi desfăşoară activitatea profesională la Gostat Călineşti şi Gostat Vlăsineşti, iar din anul 1960 activează la Direcţia Agricolă Botoşani, până la pensionare.
Debutează în revista Convorbiri literare. Primul volum de poezii apare în anul 1987, intrarea poetei în lumea literară românească făcându-se, cum altfel, prin "Uşa dintre cuvinte", la Editura Litera. Peste un an, aceeaşi editură publică volumul "Târgul de vise". După 1990, Lucreţia Andronic publică volumele "Vara neterminată", Editura Litera, "Întîlniri în infinit" (1992), Editura Cariatide, "Vacantă în cer", Editura Cariatide (1993). Editura Institutului National pentru Societatea si Cultura Română publică volumul "Între două vesnicii" (1997), iar Editura Geneze își asumă, în 1999, "Inelul nuntii de pelin".
La Botoșani, Lucreția Andronic își încredințează scriitura Editurii Agata, care în anul 2003 editează cartea "Raza pe care urc", iar doi ani mai târziu, Editura Axa îi scoate volumul "Păcate omenesti sau Jurnalul unei fete bătrâne". În 2007, Editura Mongabit, din Galați, publică două volume, "În calea misterelor" şi "Pentru tot si pentru toate", iar anul 2010 aduce pe piața literară un nou volum semnat de Lucreția Andronic, "Nu mai ştiu când şi unde", poezii editate de Quadrat Botoşani, ediţia a doua apărând în anul 2011, la Cluj-Napoca, Dacia XXI.
Despre poezia şi proza Lucreţiei Andronic au scris, de-a lungul vremii, G. Bădescu, Gellu Dorian, Emil Iordache, Dorin Baciu, Lucia Olaru Nenati, Silvia Lazarovici, Maria Baciu, Theodor Damian şi mulţi alţii.
Poeta a fost distinsă cu diplomă cu prilejul aniversării a 120 ani de la apariția revistei Convorbiri Literare, publicaţie unde Lucreţia Andronic a debutat.
La aniversarea celor 90 de ani de viață, îi urăm distinsei poete Lucreția Andronic multă sănătate sufletească și duhovnicească, inspirație, bucurii și putere de a trece prin încercările timpului. La mulți ani!
Poeme de Lucreţia ANDRONIC
PRIVESC
Privesc.
încerc să văd nevăzutul.
Să împac văzutul de azi, cu trecutul
Văzutul de ieri, cu apusul.
In ce tăceri au mai rămas,
ucid perfid, ace de ceas.
încerc s‐aud ce n‐a fost spus –
Cuvîntul mag.
Pe cel din urmă, cel dintîi,
cel spus în şoaptă nimănui.
Cel rostit printre zăbrele.
Privesc.
Privesc, şi tot nu pot zări
unde se duc zilele mele.
ADEVĂRAT ADEVĂRAT ADEVĂRAT
Cu fiecare răsuflare, cu fiecare mugur de frunză, de floare,
Cu fiecare strop de ploaie, cu fiecare soare răsare, cu fiecare prunc,
Cu fiecare mamă şi tată, HRISTOS A ÎNVIAT.
Fiecare zi, secundă şi an fiecare gură de aer de piatră, de cer,
Şi pămînt, bob, şi atom fire, menire, şi om, de 2000 ani au repetat.
ADEVĂRAT ADEVĂRAT ADEVĂRAT A ÎNVIAT.
PRINTRE REGRETE
Regret tot ce n-am făcut.
Pomul oprit. Gîndul ascuns.
Regret mrejele în care-am căzut,
iubirea din calea căreia am fugit.
Regret că ce-am întîlnit am pierdut.
Că n-am întîlnit ce aș fi vrut.
Regret că nu sînt copac.
Să dorm, și să mor în picioare.
Regret că sînt nunta fără taraf.
Chef fără pahare.
Regret că zîmbetul tău e plin de noroi.
Că zîmbetul meu e tăvălit în praf.
Regret că sînt. Regret că nu sînt!
Regret că n-o pot plagia pe Edith Piaf,
Seducătoru-i, rîvnitu-i refren:
Rien, non, je ne regrete, rien!
Regret că regret. Regret că…
Dar ce oare nu regret?
Poate doar că nu-s fulg în perna
celui de Dumnezeu și de oameni uitat.
Sigur că nu-s frunza căzută
pe ochiul înlăcrimat!