Insistând, totuşi, de unde i "se trage" acest nume, suplimentar, mi-a povestit aşa. Casa părintească se află undeva pe o coastă de deal, din centru, iar pe coasta cealaltă avea o mătuşă pe care o chema Maria (Măriuţa). Acolo a stat câtva timp nea Ioan şi mama lui. Pe mama lui o striga: – Ce faci Măriuţă, astăzi? Unde mergi Măriuţă… De aici i se trage şi "numele" fluieraşului nostru, nume de împrumut,
A învăţat 4 clase (din alea bune) şi mai târziu a avut "sarcină de partid" să mai facă încă 4 clase gimnaziale, aşa că acum are certificat de 8 clase.
De mic şi apoi ca tânăr a lucrat în agricultură. I-a plăcut, încă de mic, fluierul. Făcea fluier "din stuf", "din soc", meşterea fluiere din orice-i cădea în mână. Avea ca meşter pe moşul Andrei Curcă care îi cânta foarte frumos şi-i fermeca auzul, iar nenea Ion "fura" mişcarea degetelor pe fluier, dar "ciulea" şi urechile prinzând "din mers" melodiile. Moşul Andrei îl şi provoca, spunându-i: "Ştii când ai să zici bine?… A treia zi…". După 3 zile, pe imaş, pe malul iazului, nea Ion îi spunea moşului Andrei: "…Îl ştiu". Iar moşul zicea: "Ia să văd…" şi într-adevăr cânta foarte bine melodia ascultată cu 3 zile în urmă.
La 25 de ani (1964) i-a venit vremea de însurat. Din căsătorie au venit pe lume 5 copii (3 băieţi şi 2 fete), o parte trăind în sat, alţii "în lume".
După ce a lucrat ca agricultor, la CAP, a intrat la CFR, lucrând la o trecere de cale ferată, ca supraveghetor, iar mai târziu, la Teleconstrucţia Bacău, lotul Suceava, la Constanţa, în timp ce soţia împreună cu copiii, la Vorniceni, la CAP. Din anul 2001 este pensionar. Timp de 24 de ani a făcut parte din formaţia de fluieraşi, înfiinţată de regretatul profesor Dionisie Pădureţ.
Alături de ceilalţi fluieraşi a obţinut valoroase premii la întreceri zonale şi naţionale la Festivalul Naţional Cântarea României. Cunoaşte peste 15 melodii reprezentative ale fostei formaţii instrumentale. Din puţinii membrii ai formaţiei de fluieraşi rămaşi în viaţă, s-ar putea spune că este nr. 1, cântând şi fermecând, cu fluierul, urechile auditorilor melodiile: Jale oilor, Sârba, Bătuta, Sârba benzii şi altele. Stând de vorbă cu el şi cu Viorel, mezinul familiei, eşti surprins de verva dorinţei de a face cunoscute melodiile formaţiei de fluieraşi, de a convinge şi pe alţii cât de necesar este refacerea formaţiei cu noi membri, chiar din rândul copiilor. Surprins eşti şi de Viorel, un tânăr deosebit de harnic, deoarece se ocupă de creşterea animalelor (vite, viţei, cai) în propria gospodărie; din când în când a lucrat la construcţii, în Suceava (zugrav, faianţar, bătut tablă, aşezat gresie). Lucrează şi pe mult, şi pe puţin, nu este pretenţios şi toată lumea îl solicită. Mai rar ţi se întâmplă astăzi ca să auzi un tânăr că se poate realiza şi aici, în sat, nu neapărat să muncească în străinătate. Chiar dacă are 32 de ani şi nu-i însurat, sigur calităţile pe care le are va fi o motivaţie destul de consistentă pentru fete şi una din ele să-i devină soţie. Şi el este captat de melodiile pe care le cântă nea Ion a Măriuţei (tatăl său), având o colecţie serioasă de CD-uri ale formaţiei de fluieraşi Vorniceni.
M-am despărţit de familia Sârbu, cu mare părere de rău pentru că, dacă intri în casa lor, cu greu mai ieşi. Îi doresc sănătate, împlinirea dorinţelor şi câte un cântec, la fluier, în fiecare dimineaţă, la cafea sau la un pahar de vin.
Sursa: vorniceneanul.ro
