Gheorghe Stanciu este pictor sau, în termeni cu parfum românesc, iconar. Dincolo de controverse, ierarhii, calificative profesionale sau categorisiri didactice, Gheorghe Stanciu este însă un depozitar al artei tradiționale botoșănene, și nu numai. Un pasionat de istoria ținutului Moldovei, un împătimit al însemnelor trecutului, indiferent că acestea țin de arheologie, fotografie, pictură…

Născut în Ripicenii Botoșani, Gheorghe Stanciu a absolvit, în 1974, Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" București, Facultatea de Arte Decorative și Design, secția artă murală, la clasa Prof. Ion Stendl. În anul 1988 obținea premiul II la Expoziția Voronețiana. A expus rar, iar atunci când a făcut-o a manifestat o parcimonie vizibilă, păstrând parcă echilibrul dintre artă și propria personalitate.

CITEȘTE ȘI: "Calendar ortodox, 5 noiembrie: Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia"

În 1978 a expus în Secția de Artă a Muzeului Județean Botoșani, iar un an mai târziu a fost prezent pe simezele Galeriilor de Artă din Suceava. Mai târziu, în anul 2004, îl regăsim cu expoziția "Orașul Vechi", la Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu", Ipotești, Botoșani. Peste un an, lucrările lui Gheorghe Stanciu sunt admirate în Spania, la Universitatea din Alicante, pentru ca în 2013 să revină cu expoziția orașul Vechi la Uzina de Apă din Suceava.  

A participat și la expoziții de grup (1980 - Anuala U.A.P., Botoșani, și 2008 - Expoziția Orașul, la Atelier 35, Bacău).

Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Iași.



Peste 30 de ani la catedră, mii de elevi împrăștiați prin lume după ce au ucenicit în atelierul artistului, mai ales în cel de la Liceul de Artă "Ștefan Luchian" Botosani. Un atelier în care profesorul și-a trăit la propriu viata, în stilul boem, caracteristic artiștilor. Pentru că, pe cât de atrăgătoare și de fascinantă le este opera, pe atât de greu de îndurat sunt artiștii în viața reală, cu nălucirile, neliniștile, percepțiile lor asupra realului, atât de diferite de ale oamenilor simpli. Iar Gheorghe Stanciu a simțit din plin acest lucru, "nebunia" de a fi artist devenind repede un mod de viață. Fie ea și o viață petrecută în atelierul unei școli de artiști…

Picturile pe sticlă, ale sale sau ale elevilor săi, au făcut înconjurul lumii, numele său și al liceului botoșănean devenind puncte de referință în icoana pe sticlă românească. Zeci de premii la concursuri școlare sau olimpiade, expoziții personale sau de grup, la care se adaugă autoritatea asupra formării și instruirii a sute de artiști, fac din Gheorghe Stanciu un personaj al urbei, dintre cei foarte puțini care au mai rămas acasă, refuzând de-a lungul timpului posturi universitare sau pur și simplu oportunități care apar de puține ori în viață.

Secretul unui artist este, de departe, munca. Asta le transmite profesorul elevilor săi. Însă nimic nu se poate face fără talent, fără har. "Cine vrea să intre cu orice preț în paginile istoriei artei nu va intra niciodată. Artistul este ales, este cumva cu dăruire, cu har de la Dumnezeu și dublat de pasiune. Destinul îl va duce acolo unde îi e locul", mărturisea în urmă cu niște ani profesorul Gheorghe Stanciu.

Este un colecționar asiduu, pretențios și răbdător. Deține lucrări ale celebrului Carol Pop de Szatmari, pictor, gravor și fotograf al Curtii Regale, cel care a rămas în istoria artei arătând valorile artistice ale fotografiei. "Marii artiști ai Renașterii, dacă ar fi avut posibilitățile tehnice pe care le are generația de azi, folosind inclusiv fotografia, ar fi făcut ceva genial. Trăim vremuri de invazie a imaginii. Trebuie să înveți să arunci multe imagini și să le păstrezi doar pe cele de calitate", crede Gheorghe Stanciu.

"În educația pe care o dau elevilor mei, le tot spun că noi ne uităm prea mult la americani și am uitat că trăim într-un spațiu, un paradis pe care ei nu-l au. Nu spun că trebuie să fim naționaliști, dar să ne uitam mai îndeaproape la bătrânii noștri, la ceea ce ne-au lăsat, la obiectele din tradiția românească pe care le aruncăm. Să ne gândim la Brâncuși că a ajuns la Paris, a întors o cultură europeană solidă exact invers fiindcă a avut credință, educație și știa meserie. Restul a fost legat de o filozofie pe care o are el, pentru că orice strungar ar putea acum să facă o piesa de-a lui, dar numai el a putut să o gândească și să o realizeze", povestește artistul care și-a învățat mereu elevii să își dezvolte personalitatea artistică și să străbată prin forța talentului lor.

Este un pasionat de arheologie, în special cea care atestă și completează istoria meleagurilor botoșănene, exprimându-și dezamăgirea că societatea și autoritățile nu mai acordă atenție acestor aspecte. "Am sperat, după Revoluție, ca primă urgență restaurarea unor lucruri, nu distrugerea lor. După Revoluție am făcut lucrări de restaurare gratuit. Si aș fi continuat cu mare plăcere, numai să am materiale", spunea artistul, care mai deține și câteva mii de imagini alb-negru și diapozitive, prin care se încăpățânează să păstreze memoria și identitatea unor locuri. Mai ales în aceste vremuri, în care se contruiește fără noimă, fără simț artistic, dar cu mulți bani...

Gheorghe Stanciu este, spune artistul Ozolin Dușa, "un boem înrăit", "una dintre figurile emblematice" ale Botoșanilor.

"O mână fantastică pentru tot ce ține de dat cu pensonul. Un fotograf pătimaș cu mii de clișee fișate, cu mii de diapozitive puse și ele pe căprării, cu o colecție impresionantă de fotografii vechi, tip Carte de vizită și clișee pe sticlă, cu o lume uitată. Deține imagini cu peste nouăzeci la sută dintre casele demolate din Botoșani", completează Ozolin Dușa portretul lui Gheorghe Stanciu.