DUMITRU MURARIU
Conduce Institutul de Biologie al Academiei Române. Numele Dumitru Morariu este legat de cel al savantului Grigore Antipa și de faptul că a fost director, vreme de un sfert de secol, al celui mai mare muzeu de ştiinte naturale din ţară! Din anul 2006, este membru corespondent al Academiei Române.
Pe 21 septembrie, botoşăneanul Dumitru Murariu împlinește 77 de ani. Născut pe meleagurile care l-au plămădit pe Grigore Antipa - unul dintre cei mai mari savanţi ai ţării şi ai lumii, statornic în a-şi urma îndeaproape şi cât mai merituos înaintaşul, Dumitru Murariu a încercat, cu modestie, dar hotărâtă pornire, să aşeze Botoşanii pe harta turistică și științifică a țării și a lumii, fie şi numai prin faptul că oraşul păstrează încă intact locul în care s-a ivit pe lume Grigore Antipa.
A venit pe lume în Ungurenii Botoşanilor, pe 21 septembrie 1940. A urmat clasele primare în sat. Au fost acasă cinci fraţi şi toţi au mers la carte. Pentru a împlini dorul mamei de învăţătură. O mamă rămasă orfană de tată, ţărancă destoinică şi dârză, care apucase să facă doar şapte clase. A fost un elev ascultător şi, mai ales, harnic. "Nu sunt genial, în niciun caz. Dar conștiincios da", îşi aminteşte Dumitru Murariu într-un interviu pentru greatnews.ro.
Dumitru Murariu îşi aminteşte cu plăcere de profesorul de istorie, Constantin Micliuc: "Eram captivați de suplimentul la lecția din carte. Și ne dădea sfaturi practice: să ne propunem în fiecare zi să facem câte ceva: Veți avea și zile în care nu veți reuși să faceți tot ce v-ați propus. Dar dacă nu vă propuneți nimic e mai rău decât dacă vă propuneți ceva și realizați doar o parte, ne spunea". Mama a fost cea care, când a venit vremea, a ţinut cu dinţii ca băiatul să meargă mai departe la şcoală. Tatăl avea nevoie de el la treburi în gospodărie. "Și mama i-a zis: Ei, măi omule, crezi că dacă ar sta acasă noi am fi mai bogați? Tot săraci am fi. Lasă-l să se ducă la școală. Și tata săracu’ înhăma caii la căruță și mă ducea la Botoșani la internat la începutul anului școlar".
A venit la oraş, la Liceul de băieți "A. T. Laurian". În timpul vacanţelor revenea la Ungureni. Îşi ajuta părinţii la câmp, păştea vitele, dar şi citea mult. "Atunci am citit Anna Karenina, Frații Karamazov, Război și pace. Era Căminul Cultural al comunei în care era o bibliotecă cu operele clasicilor români și ruși".
Nu a fost un elev strălucit. Recunoaşte că singura notă de 5 luată la matematică (5 era nota maximă pe atunci) a primit-o în ziua în care profesorul era fericit că nevasta îi născuse un băiat. Cel care l-a îndrumat spre o carieră în biologie a fost profesorul care preda "Bazele darwinismului", un fost asistent universitar de la Universitatea din Cernăuți: "Nu cerea buchea cărții. Cerea o idee, o interpretare a ceea ce ai înțeles din lecția respectivă. El aprecia dacă fenomenul era explicat corect prin cuvintele elevului".
La Iaşi a absolvit, în 1966, Facultatea de Biologie-Geografie, secţia zoologie, pentru ca în 1975 să devină doctor în ştiinţe biologice al Universităţii din Bucureşti. După ce și-a terminat studiile a lucrat trei ani în laboratorul de bacteriologie de la Spitalul Pantelimon. Curând și-a dat seama că munca într-un spital, unde vedea suferință în fiecare zi, nu era de el. Așa că în 1969 a participat la un concurs pentru un post la Muzeul Antipa. Pe care l-a câștigat.
În depărtate Americi, cu gândul la România!
După ce și-a dat doctoratul a plecat cu o bursă Fulbright în Statele Unite, în anul 1975. În cea mai mare parte a timpului a lucrat în colecțiile Institutul Smithsonian din Washington și la Universitatea de stat din Lawrence, Kansas. "Eram încă acolo când realizam că în România nu voi putea aplica ceea ce vedeam la ei. M-a interesat orice, conștient că nu o să pot aplica, dar măcar să adaptez ce se poate la condițiile din România". Colegii americani îl încurajau și îi spuneau că, la un moment dat, va putea aplica și acasă ce învăța peste ocean.
Spre sfârșitul anului pe care l-a petrecut în SUA, soția lui a venit și a stat cu el o lună de zile. La plecare l-a surprins. "Mie mi-a plăcut foarte mult și vreau să rămân în America", i-a spus ea pe aeroportul Kennedy din New York, în timp ce mergeau prin burduf spre avion. "Și i-am spus: Dacă vrei rămâi, eu mă duc acasă", povestește biologul.
Două au fost motivele pentru care nu a vrut să rămână, explică el simplu. În primul rând familia: "Am fost cinci frați. Știam din alte cazuri că cei care rămân ar avea mult de suferit". În al doilea rând directorul de atunci al Muzeului Antipa, căruia îi promisese că se va întoarce: "La plecare, profesorul Mihai Băcescu mi-a spus pe un ton de neîncredere: Te mai întorci? Mulți din cei care pleacă nu mai vin. M-am uitat în ochii lui i-am spus: N-am să vă dezamăgesc".
După ’89 soarele a răsărit și pe strada Muzeului Antipa: mai întâi a fost reparată clădirea, zguduită puternic de cele două cutremure din ’40 și ’77. Apoi, în 2003, a fost amenajat un laborator de biologie moleculară unde se pot face secvențieri de ADN, totul culminând cu modernizare expoziţiilor din 2011, pentru care s-au cheltuit 13 milioane de euro. Dumitru Murariu le dă dreptate colegilor americani: a putut aplica şi în România ce a învățat.
Viata sa s-a legat definitiv, se pare, de numele savantului Grigore Antipa, Dumitru Murariu indeplinind mai intai functia de sef de sectie la Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa" Bucuresti, institutie pe care din 1990 o si conduce, din postura de director general, până în anul 2014.
De-a lungul timpului a facut cercetari la Institutul Smithsonian din Washington DC, la Muzeul de Istorie Naturala din Pittsburg – Pennsylvania si la Muzeul de Istorie Naturala al Universitatii Statului Kansas din Lawrence.
Pe 15 septembrie 2011, Muzeul Antipa a fost redeschis într-o altă formulă, o instituţie modernă, de nivel european, cu o viziune extrem de îndrăzneaţă: 66 de infotouch-uri, proiecţii 3D, plasme şi sisteme interactive de prezentare a exponatelor.
In urma cu cativa ani, Dumitru Murariu a incercat sa induplece autoritatile botosanene sa se implice in conservarea Caselor Antipa din Botosani. Proiectul, de anvergura la acea vreme, se baza pe o finantare PHARE, obtinuta de Muzeul Judetean de Istorie Botosani, si se referea la Reabilitarea patrimoniului istoric si cultural in vederea sporirii atractivitatii turistice a judetului Botosani. Era vorba despre reabilitarea cladirii Muzeului de Etnografie, a celor doua case memoriale Grigore Antipa si despre infiintarea unui muzeu de etnografie in aer liber. Cu sprijinul lui Dumitru Murariu, sefii Muzeului Judetean isi propuneau ca in Casele Antipa, situate pe Bulevardul Mihai Eminescu, sa amenajeze un centru de documentare pentru elevii cu performate deosebite la biologie. Se intampla in 2004. Nimic nu s-a finalizat, atât muzeul, cât și Casele Antipa, fiind retrocedate.