Botoșăneanul care a ajuns de la școala ajutătoare la Comitetul Interministerial al Guvernului României

Puțini sunt cei care știu că în municipiu există o școală specială, care chiar așa se și numește „Școala Specială Nr. 5". Aceasta se află chiar în vecinătatea Liceului „A.T. Laurian”, școală care îi trezește puternice amintiri unui fost elev de al său, elev care a stat în aceste bănci în anii '80, în 1988 când s-a transferat de la Vorona în municipiul Botoșani.

„Îmi aduc aminte și acum, nu am să uit până am să mor, pe cele 3 colege de la cămin - cum le spuneam atunci. Chiar mi-ar plăcea să le reîntâlnesc acum, să le aud poveștile, și nu doar de dragul amintirii faptului că am fost colegi în școala ajutătoare, ci și din prisma faptului că îmi doresc să completez activitatea mea din cadrul Comitetului interministerial al Guvernului României - constituit pe tema abandonului școlar, proiect inițiat de către #CONAF, deoarece chiar îmi doresc să facem o paralelă între școala de atunci și școala de azi", a relatat Ciprian Andronache, președintele Asociației „FiiOm”.

 

Tema abandonului școlar a fost dezbătută în 6 județe din România, printre care și Botoșani, în cadrul evenimentului național #PactulPentruTineri inițiat de către CONAF, proiect care a generat constituirea acestui comitet de către domnul Premier Nicolae Ciucă

Din acest comitet fac parte 8 ministere, dar și un grup de asociații și fundații din România, printre care și Asociația lui Ciprian Andronache, care și-a propus să pună Botoșaniul pe harta județelor preocupate de abandonul școlar și consumul de droguri în școli.

„Ca și facilitator în cadrul grupului de lucru a Pactului pentru Tineri - am lucrat cu elevi din categoria elită, cu olimpici internaționali, dar și cu  elevi din categoria copilași instituționalizați. La toți, indiferent că erau din Vaslui sau Deva, la toți am descoperit aceleași nevoi clare, de bază, aceleași nevoi ca și la noi, oamenii mari: iubire, atenție, înțelegere și acceptare. Schimbarea, deci, pleacă prima  oară de la noi, indiferent că suntem părinții sau profesorii lor, după de la guvernanți. Să ne iubim mai mult copiii patriei, ei sunt oglinda noastră, a tuturor... ", a declarat Ciprian Andronache pe tema subiectului ce a adunat în grupul de facilitatori atât sponsori din mediul privat, cât și reprezentanți ai autorităților locale sau centrale.

Ciprian Andronache este formator vocațional în cadrul Academiei La BRICI, lucrând atât pe partea de formare profesională, dar și activând ca voluntar în zona de art-terapie pentru copilașii cu deficiențe sau tulburări din spectrul autist.

Puteți contribui la demersul reducerii abandonului școlar și a consumului de droguri în școli, susținând Asociația FiiOm.

Denumire: „Asociația de Caritate și Bune Maniere Ciprian".

Cont bancar: RO35 BACX 0000 0023 5065 2000

Bancă: UniCredit Bank.

Site: www.ciprianandronache.ro

Facebook: FiiOm

YouTube: Ciprian Andronache.




(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

"Un uriaș artist al cinematografiei românești": Dan Pița, regizorul născut la Dorohoi, împlinește astăzi 88 de ani!

astăzi, 13:28

Când a primit distincția Doctor Honoris Causa din partea Senatului UNATC, criticul de film Manuela Cernat l-a descris pe regizor ca fiind "un uriaș artist al cinematografiei româneÈ...

Dreptul la un însoțitor și interzicerea nașterilor în saloane comune: Noua lege împotriva abuzurilor din maternități merge la vot în plen!

astăzi, 12:42

O inițiativă legislativă care permite pacientelor să fie însoțite în timpul travaliului și al nașterii a primit raport favorabil din partea Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaț...

O botoșăneancă a reușit un adevărat record: A fost în același timp rector, profesoară și studentă / Universitatea spune că ea și-a semnat din ”greșeală” diploma de licență!

astăzi, 11:36

În timp ce conducea universitatea, Gabriela Mihalache era și cadru didactic, dar a fost înmatriculată și ca studentă la una dintre facultăți – Balneofiziokinetoterapie și recu...