Andrei și Antonio, doi polițiști botoșăneni, îngeri pentru micuța Ștefania

În noaptea de 8 spre 9 iunie, în jurul orei 03:30, Andrei și Antonio, polițiști în cadrul Biroului Rutier, se aflau în serviciul de patrulare și monitorizare a traficului rutier, când au fost anunțați că în localitatea Nicșeni, s-a produs un accident de circulație.

Cei doi au ajuns în scurt timp la locul indicat, unde au găsit un autoturism răsturnat pe cupolă, în afara părții carosabile.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, miraculos, conducătoarea auto, o tânără de 27 de ani și fetița sa, de 3 ani, s-au ales doar cu o sperietură și au reușit să iasă singure din autoturism. Acestea se îndreptau spre aeroportul din Iași, când, într-o curbă, au părăsit partea carosabilă și s-au răsturnat.

 

Deși erau foarte speriate, Andrei și Antonio au reușit să le calmeze și să se împrietenească cu fetița, asigurând-o că este în siguranță și o să aibă grijă de ea, iar aceasta i-a numit „îngeri", pentru că îngerii au grijă de copii.

Apoi, pentru că nu aveau alt mijloc de transport, cele două au fost conduse până în municipiul Botoșani, de unde și-au continuat deplasarea, reușind să ajungă, cu bine, la destinație.

„Femeia le-a transmis polițiștilor că nu avea o părere foarte bună despre ei, însă, acum a fost impresionată de modul în care s-au comportat și pentru faptul că au ajutat-o”, a transmis agent principal de poliție Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

„Nu cred că am mai întâlnit oameni atât de buni și calzi și dispuși să ajute", sunt cuvintele mamei.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...