Primii botoşăneni pe care vi-i aducem astăzi în atenÅ£ie, în cadrul proiectului OAMENI ÅžI MESERII. sunt reprezentanÅ£ii Inspectoratului JudeÅ£ean de PoliÅ£ie.
Tinereţe petrecută la cercetări
Dacă i-am fi întâlnit pe stradă, nu ar fi ieÅŸit cu nimic în evidenţă. Arată ca oricare dintre noi. Sunt tineri, plini de viaţă, comunicativi ÅŸi pasionaÅ£i de ceea ce fac. Gabi are părul lung, este frumuÅŸică, dar serioasă. Îi vine bine uniforma ÅŸi-i conferă o sobrietate aparte. Însă ochii îi zâmbesc. De patru ani lucrează în PoliÅ£ie. Mai întâi la patrulare, unde alături de colegi forma acea "prima echipă" de poliÅ£iÅŸti prezenÅ£i la faÅ£a locului atunci când era nevoie de ei. Apoi a trecut la Compartimentul de PoliÅ£ie Judiciară din cadrul SecÅ£iei de PoliÅ£ie 1, ce cuprinde în jur de 15 comune, de la Tudora, Vorona până la CurteÅŸti.
Face orice trebuie, de la dosare penale până la soluÅ£ionarea de reclamaÅ£ii ÅŸi participarea la acÅ£iuni. Cum i s-a schimbat viaÅ£a de când e poliÅ£ist?
"IniÅ£ial eram profilată pe învăţământ, am terminat Facultatea de Litere, SecÅ£ia Franceză- Engleză la IaÅŸi, am făcut practică, dar gândul mi-era la poliÅ£ie. Nu mă prindea meseria aleasă iniÅ£ial, ÅŸtiam că pot mai mult, că personalitatea ÅŸi caracterul îmi permit să fac faţă la mai mult. Nu pot spune că mi s-a schimbat viaÅ£a, ci că mi-am îndeplinit dorinÅ£a", spune Gabi.
Unde o găsim? Înainte apărea unde se isca un scandal, o bătaie, o dispariÅ£ie a unui copilaÅŸ. Acum este la Judiciar.
"Aici intervin după colegii din patrulare, lucrez cu un criminalist ÅŸi mă ocup de cercetări în tot felul de cazuri, violuri, tâlhării", explică ea. O întreb cum trebuie să fie un poliÅ£ist ÅŸi zâmbeÅŸte: "AÅŸ spune că poliÅ£istul ideal are o atitudine impunătoare, trebuie să fie autoritar, dar această autoritate să o îmbine cu respectul faţă de cel pe care îl cercetează. Dacă respecÅ£i cetăţeanul, indiferent cum este el, că este recidivist, cunoscut ca violent, atunci va avea ÅŸi el o altă atitudine".Muncă multă, iar odihna vine doar când cazul este rezolvat
Ca jurnalist, apari când îi e lumea mai dragă poliÅ£istului ÅŸi nu o dată eÅŸti Å£istuit să nu te apropii prea tare de perimetru, să nu distrugi probe. Munca lui necesită atenÅ£ie ÅŸi poate chiar liniÅŸte, iar concentrarea e maximă. Ce se întâmplă după orele de serviciu?
"ReuÅŸesc să mă detaÅŸez, munca este muncă, iar familia este familie. Nu înseamnă că atunci când ajung acasă... Există stresul de după program, dar acasă îi tratez aÅŸa cum trebuie pe cei din familie".
Apare o întrebare: "Ai fost vreodată într-atât de prinsă de un caz încât să-l ÅŸi visezi noaptea?" Răspunsul mi s-a părut surprinzător.
"NU DORMIM până când nu se soluÅ£ionează evenimentul. Când mergem acasă, la somn, evenimentul trebuie să fie rezolvat în sensul că trebuie să se finalizeze cu o reÅ£inere, cu o arestare. Stai ÅŸi 20 ÅŸi ceva de ore la un eveniment. De exemplu, la o tâlhărie sau la un viol nu pleci acasă ÅŸi visezi rezolvarea cazului. Încerci să-l rezolvi măcar în proporÅ£ie de 90%, atunci, la cald, abia apoi mergi acasă. Având în vedere că intervenim la cazuri mai complexe, până nu stabilim situaÅ£ia de fapt ÅŸi eventualele vinovăţii, chiar ÅŸi măsurile care se impun faţă de suspect, nu plecăm acasă", povesteÅŸte Gabi.
Admite cu greu că totuÅŸi are o meserie obositoare, solicitantă fizic ÅŸi psihic, dar e încrezătoare că va apuca ÅŸi pensia în poliÅ£ie. "Cât timp sunt competentă, sănătoasă, am ÅŸi sprijinul familiei, nu văd de ce să mă las. DeÅŸi aÅŸ fi putut alege o meserie mai relaxantă, cu mai mult timp liber, nu mă văd făcând altceva".
Ne imaginăm că ceea ce vede o afectează la un moment dat, că în ochi încă mai are imagini ale celor pe care i-a anchetat, imagini ale victimelor pe care le-a găsit. Nu simte că are însă nevoie de consiliere psihologică."Ceea ce vă descriu eu este o muncă de echipă. Eu nu merg singură la eveniment, facem o echipă, stresul se împarte, suntem coordonaÅ£i de ÅŸeful secÅ£iei de poliÅ£ie rurală ÅŸi nu se ajunge la psiholog, în afara evaluărilor anuale. Poate la început, după ce am venit din Åžcoala de PoliÅ£ie, când mergeam la o moarte suspectă, aveam un sentiment de repulsie, dar acum nu mă mai afectează. De curând am fost cu un coleg de la Criminalistică la o persoană decedată în pădurea Tudora, ÅŸi când m-am întors acasă mi-am văzut de treabă, am mâncat", spune Gabi.
Când nu lucrează, se relaxează, îÅŸi vede de casă, de familie, face sport, citeÅŸte, se întâlneÅŸte cu prietenii. Apoi revine la serviciu. Este meseria definitorie? "Da, pentru mine da, este ceea ce mi-am dorit ÅŸi vreau să mă dezvolt pe segmentul acesta".
Pentru conformitate, Gabi este agent principal Gabriela Aparaschivei.
Misterul urmelor ÅŸi filmele americane
Costel este vorbăreÅ£ ÅŸi ai mereu impresia că zâmbeÅŸte, chiar ÅŸi când nu o face. La fel ca Gabi, e pasionat de ceea ce face ÅŸi asta se observă din patosul cu care vorbeÅŸte despre laborator, baze de date, de urme, de orice. Costel e criminalist.
"În 2002, la terminarea Åžcolii de PoliÅ£ie, am intrat în serviciu pe această linie, aÅŸa cum mă specializasem. Între timp, am mai urmat câteva cursuri de pregătire specializată. Am învăţat specificul muncii, de la ridicarea de probe, identificare, prelevare, până la exploatarea bazelor de date ÅŸi prin expertize ÅŸi constantări criminalistice", spune poliÅ£istul.
Pentru orice pasionat de seriale poliţiste, pare floare la ureche, ai impresia că deja ştii ce va spune, ce va face. Dar care o fi graniţa dintre serial şi realitate?
Reporter:
Aţi urmărit serialele americane cu criminalişti?.
PoliÅ£ist: Eram sigur că o să mă întrebaÅ£i asta (râde) Sigur că da.
R: Cât la sută din ce vedem la televizor se întâmplă la noi?
P: "Există o diferenţă în ce priveÅŸte durata pentru că ceea ce se întâmplă într-o săptămână, chiar o lună de cercetări este comprimat într-un episod de jumătate de oră. Posibilităţile de lucru nu diferă foarte mult pentru că ÅŸi noi avem posibilităţi destul de vaste, atât la nivel naÅ£ional cât ÅŸi judeÅ£ean. Avem baze cu urme papilare, chiar plantare, care pot fi exploatate. Avem laboratorul de examinări balistice, cu arme ÅŸi muniÅ£ia aferentă, avem chiar ÅŸi arme găsite ÅŸi care provin din cel de-al doilea război mondial. Orice urmă poate conduce la identificarea persoanei pe care o căutăm. Este o activitate foarte complexă dacă îÅ£i place ceea ce faci ÅŸi ÅŸtii ce faci ÅŸi ce urmăreÅŸti
Costel vorbeÅŸte despre urme din aer, din apă, particule de vopsea, urme secundare ale împuÅŸcăturilor, despre "molecule" de substanţă care ar putea indica vinovatul într-o cauză.
Cazurile cu copii, cele mai grele ÅŸi mai dureroase
Dacă Gabi nu are copii încă, Costel are doi ÅŸi afirmă cu siguranţă că cele mai dificile cazuri sunt cele în care sunt implicaÅ£i cei mici.
"Am avut un astfel de caz, cu un cadavru de copil, nici nu ştiu dacă aveam copii la data respectivă. Sunt cazuri grele pentru că avem de-a face cu victime inocente, care nu mai pot să răspundă şi nici nu pot să se apere", spune Costel.
A participat ÅŸi la cercetările în cazul copilaÅŸului din HăneÅŸti, ucis în 2006 în Săveni de fostul concubin al mamei sale, Ioan Lazăr, ÅŸi al cărui trupuÅŸor dihocat a fost aruncat într-un puÅ£ nefolosit din marginea oraÅŸului.
"Nu am uitat cazul acela, dar nici nu pot spune că mai am imagini în faÅ£a ochilor. Bănuiesc că toÅ£i cei care au avut de-a face cu astfel de cazuri se simt la fel. Åži nu neapărat cazul ca atare, ci implicaÅ£iile ce decurg din moartea respectivă- durerea familiei ÅŸi toate celelalte. Faptul că eu ajung la locul respectiv după ce s-a petrecut fapta în sine ÅŸi găseÅŸti corpul, cadavrul, face lucrurile un pic mai uÅŸoare pentru mine decât pentru, de exemplu, cel de la UPU căruia îi moare omul în braÅ£e sau cel de la Descarcerare, căruia îi moare victima din accident. Bănuiesc că trăirile sunt mult mai intense. Eu ajungând acolo după ce s-a petrecut fapta, îi văd pe cei din familie, îndureraÅ£i".
Despre misiunile îndelungate? Da, a avut misiuni care l-au Å£inut departe de casă aproape 24 de ore, însă ÅŸtie de la colegii mai vârstnici că acum e bine, faţă de anii de după '90 când plecau în echipă cu maÅŸinile hârbuite ale poliÅ£iei ÅŸi stăteau pe coclauri zile întregi.
Despre stres, numai de bine.
"Stresul poate fi combătut într-un colectiv unit, unde indiferent de natura sarcinilor de serviciu oamenii se înÅ£eleg ÅŸi se ajută. Ca regulă generală, ideal ar fi să nu se amestece viaÅ£a profesională cu cea personală, cu familia. Nu prea se poate pentru că, de exemplu, ai o zi grea la serviciu, fără voia ta transmiÅ£i ceva din starea ta ÅŸi celor din familie. Åži în sens invers funcÅ£ionează- dacă ai o problemă acasă, se simte ÅŸi în atitudinea de la serviciu", explică poliÅ£istul criminalist.Cât despre asta, reuÅŸeÅŸte să-ÅŸi împartă viaÅ£a între meserie ÅŸi familie suficient de bine încât copiii lui să ÅŸtie că au un tată pe care se pot baza. Pentru Costel, important este ca după orele de program, să aibă mulÅ£umirea că ÅŸi-a făcut meseria:
"Când pleci acasă, să te gândeÅŸti că ai făcut tot ce-ai putut tu mai bine"
Pentru conformitate, Costel este agent ÅŸef adjunct Constantin Cuti.
Åži Gabi, ÅŸi Costel sunt tineri. Se încadrează în media de vârstă a poliÅ£iÅŸtilor de la IPJ BotoÅŸani- 40 de ani ÅŸi 4 luni. Însă ne reamintesc faptul că media de viaţă a unui poliÅ£ist în România este de 62- 65 de ani.
În loc de încheiere, vom posta un filmuleÅ£ pe care l-am găsit pe un cont informal de Facebook al poliÅ£iÅŸtilor din România. Este vorba de o ceremonie organizată pe un stadion din New York, în onoarea a doi poliÅ£iÅŸti, Diara Cruz, de 24 de ani, ÅŸi Patrick Espeut, de 29 de ani, care cu o lună înainte fuseseră împuÅŸcaÅ£i în timpul unei misiuni de patrulare în cartierul Bronx.
"Dacă la noi vedem un poliÈ›ist bătut, ameninÈ›at, îl bălăcărim cum ne vine la gură, îi găsim tot felul de defecte, că nu are cine È™tie ce documente inventate de unii, că a parcat aiurea, că nu are caschetă pe cap, sau uniforma completă....pentru că este poliÈ›ist. În țările cu apă caldă poliÈ›iÈ™tii sunt apreciaÈ›i cum se cuvine, pentru că oamenii conÈ™tientizează că ei îÈ™i pun viaÈ›a în pericol pentru liniÈ™tea cetățenilor", comentează administratorii contului. Noi ne apreciem poliÅ£iÅŸtii?
