Hărțuirea sexuală este una dintre acele infracțiuni prevăzute de Codul penal pentru care e necesar ca victima să facă o plângere prealabilă pentru a se ajunge la anchetarea și, eventual, pedepsirea celui vinovat. Termenul în care poate fi făcută o astfel de plângere - trei luni - ar trebui să fie însă un motiv în plus pentru victimele hărțuirii să se grăbească să reclame faptele. Dacă se face o plângere peste termen, răspunderea penală a celui vinovat rămâne un vis.

 

Potrivit Avocatnet.ro, hărțuirea sexuală este o infracțiune prevăzută de Codul penal și pedepsită cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amenda penală. Concret, se referă la faptele de pretindere repetată de favoruri sexuale în cadrul unei relații de muncă (sau altă relație similară), atunci când victima e pusă într-o situație umilitoare sau este intimidată.

 

Însă cel care hărțuiește nu poate fi tras la răspundere dacă victima nu face plângere la poliție sau direct la procuror. Potrivit textului de lege care tratează hărțuirea sexuală în Codul penal, e nevoie de o plângere prealabilă din partea victimei. Plângerea prealabilă se poate face la organul de cercetare penală sau la procuror.

 

Problema este că ea nu poate fi făcută oricând, ci într-un termen-limită. "Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei", scrie în Codul de procedură penală. Dacă se depășește termenul de trei luni, plângerea nu va mai duce la sancționarea făptuitorului, pentru că nu s-ar mai respecta legea procesuală. E obligatoriu ca termenul să fie respectat de victimă.

 

"În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală", prevede Codul penal.

 

Așadar, morala este foarte simplu de dedus: la infracțiuni precum hărțuirea sexuală, cu cât victima lasă să treacă mai mult timp de la săvârșirea faptei, cu atât mai rău. Același lucru e valabil și pentru faptele de viol, pentru unele fapte de agresiune sexuală ș.a.m.d.

 

Problema cu trecerea timpului are de-a face și cu dovedirea celor întâmplate. De multe ori, cu cât ne îndepărtăm mai mult de momentul când s-a comis infracțiunea, cu atât mai greu este să dovedim ce avem de dovedit.

 

În altă ordine de idei, așa cum subliniam ieri într-un articol dedicat, e interzisă concedierea unui salariat care a reclamat hărțuirea sexuală la organele penale, la nivel intern sau care a făcut publice faptele respectiv în alt fel. Explicația e simplă (vorbim de o prevedere legală expresă, în orice caz): nu se poate pedepsi o persoană care își exercită un drept recunoscut de lege. Un angajator care concediază sau sancționează în orice fel salariatul care reclamă hărțuirea poate primi de la inspectorii de muncă amenzi ce pot ajunge până la 10.000 de lei, încheie sursa citată.