Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Dumbrăveni, a fost dat în urmărire de Inspectoratul General al Poliţiei Române, după ce a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de doi ani de închisoare, pentru o gravă faptă de agresiune. Victima sa, un tânăr din Botoşani, a avut ambele picioare fracturate în urma bătăii încasate.
Potrivit Monitorul de Suceava, tânărul din Dumbrăveni, Dorin Ştirbu, a fost condamnat definitiv de la data de 1 martie, însă nu a fost găsit la domiciliu, fiind fugit. În aceste condiţii, acesta a fost dat în urmărire generală.
Agresiunea s-a petrecut în luna aprilie 2013, într-un bar din Botoşani. Din cercetările de la acea vreme a rezultat că totul a plecat de la o fată, fosta prietenă a tânărului care avea să încaseze o bătaie cruntă. Tânărul bătut, din comuna botoşăneană Vlădeni, a fost luat la bătaie în bar, de trei tineri. Bătaia a fost una soră cu moartea, tânărul ajungând la spital cu ambele picioare şi umărul drept fracturat. Tânărul a avut nevoie ulterior de zeci de zile de îngrijiri medicale, având ambele picioare în ghips. După agresiune, cei trei s-au urcat într-un autoturism Opel cu numere de Suceava şi au fugit de la faţa locului.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, Dorin Ştirbu a fost identificat ca principalul agresor, fiind trimis în judecată pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe. Prima instanţă care l-a condamnat pe tânăr a fost Judecătoria Botoşani: doi ani de închisoare cu executare şi obligaţia de a achita victimei daune materiale de 647 de lei şi daune morale de 10.000 de lei. Sentinţa a fost menţinută şi de Curtea de Apel Suceava, care a dat verdictul final pe 1 martie a.c., incheie sursa citata.