Un patron și alte 4 persoane REȚINUTE de procurorii DNA, după percheziții

Percheziții ale procurorilor DNA au avut loc și la Botoșani.

O funcționară ANAF Iași, vizată în dosarul de evaziune fiscală Automobile Leasing, ar fi fost plasată sub control judiciar în cursul nopții de miercuri spre joi, de către procurorii DNA. Aceasta e bănuită că ar fi oferit ajutor afaceriștilor care aduceau mașini rulate din UE pentru revânzarea în țară.

Comunicatul DNA: Cinci persoane reținute, trei sub control judiciar

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 506/VIII/3 din 03 septembrie 2025, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 septembrie 2025, a cinci inculpați: B.G., B.A., N.G., B.D. și H.G., administratori sau reprezentanți de societăți comerciale, fiecare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (autorat și/sau complicitate).

 

De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 septembrie 2025, față de:

BELECA ELENA – LILIANA, inspector superior în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Iași, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2021 – ianuarie 2025 ar fi fost creată o schemă de fraudare care a implicat mai multe societăți comerciale interconectate ce desfășoară activități de comerț cu autoturisme de lux „second-hand” achiziționate din țări UE, având ca scop final sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, prejudiciul fiind estimat, la acest moment al cercetărilor, la suma de 96.131.255 lei.

Mecanismele frauduloase ar fi presupus evidențierea, în actele contabile și în documentele legale ale societăților implicate, a unor operațiuni fictive și cheltuieli care nu ar fi avut la bază operațiuni reale, în baza unor documente justificative emise în numele acelor societăți sau având ca beneficiari scriptici acele societăți, precum și crearea unor circuite de tranzacționare de tip carusel, respectiv interpunerea, în mod artificial, a unor societăți (de tip „bidon”) în achizițiile de autoturisme din spațiul comunitar, în regim de taxare inversă, efectuate de societățile beneficiare final.

În concret, cele 11 societăți comerciale implicate au acționat pe două paliere:

– societăți care funcționează la vedere și care intrau direct în relații cu clienții, preluau comenzile de autoturisme de la aceștia, derulau procedurile de achiziție a bunurilor din spațiul intracomunitar, coordonau operațiunile de logistică, efectuau formalitățile prealabile înmatriculării – atunci când era cazul, și vindeau bunurile direct către clienți, justificând proveniența mărfurilor cu achiziții de la firmele de tip „bidon”.

– societăți de tip „bidon” care erau interpuse în mod artificial în diferite tranzacții comerciale, astfel încât, în baza documentelor justificative emise în numele acestora, societățile care erau beneficiare reale ale mecanismului înregistrau cheltuieli și deduceau TVA aferentă achizițiilor de autoturisme, iar TVA datorată era compensată din alte relații comerciale.

Din probele administrate a reieșit că unele societăți beneficiare ar fi transferat către firmele de tip „bidon” întreaga valoare a autoturismelor menționată în facturile înregistrate, după care către furnizorul extern s-ar fi plătit valoarea reală, fără TVA, diferența fiind retrasă în numerar și împărățită între reprezentanții societăților implicate.

În final, obligațiile fiscale datorate și efectiv plătite statului de către societățile implicate ar fi fost minime și la valori stabilite de inculpați, astfel încât să simuleze totuși o activitate profitabilă, pentru evita controale din partea organelor fiscale.

În acest context, inculpata Beleca Elena – Liliana, în calitatea menționată, deși ar fi avut reprezentarea derulării, prin intermediul societăților controlate de inculpații menționați, a unor fraude fiscale, cu ocazia verificărilor derulate sau pe care le-ar fi inițiat, nu a urmărit elucidarea acestor aspecte, ci ar fi încercat să ascundă neregulile identificate.

În perioada august 2024 – decembrie 2024, bănuind că organele fiscale pe care nu le putea influența ar fi intenționat să efectueze inventare la societățile pe care le administrează, inculpatul H.G., împreună cu alți inculpați, ar fi recurs la procurarea, fără documente justificative, a unor stocuri din resturi / rebuturi de piele, încălțăminte greu vandabilă, de o calitate îndoielnică și de valoarea redusă, care să fie folosite pentru crearea aparenței de realitate a unor operațiuni derulate în anii anteriori, iar pentru a nu putea fi verificate de organele de control, ar fi transportat stocurile de produse inclusiv în Spania, fiind depozitate pe teritoriul acestui stat, la o societate controlată de inculpatul B.G..

În vederea recuperării prejudiciului, în cauză s-au instituit măsuri asigurătorii asupra unor imobile (case, apartamente, terenuri) în valoare de 31 milioane de lei, asupra a peste 50 de autoturisme de lux și a unor sume de bani găsite la percheziții, respectiv 307.000 euro, 431.000 lei, 75.000 USD și 2.500 lire sterline.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 04 septembrie 2025, cei cinci inculpați sunt prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, transmit reprezentanții DNA.

Prejudiciu de peste 18 milioane de euro

În dimineața zilei de miercuri, 3 septembrie 2025, au avut loc 47 de percheziții DNA, în 9 județe din România, înclusiv în zona Municipiului București. Datele indică faptul că este vorba despre un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul este estimat la peste 18 milioane de euro.

Percheziții DNA în 9 județe, într-un dosar de evaziune fiscală

Ancheta de amploare este coordonată de structura centrală a DNA. În aceste momente, perchezițiile au loc atât la persoane fizice, cât și la firme din București, Ilfov, Suceava, Iași, Arad, Cluj, Galați, Botoșani și Brașov.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Electroalfa International: contracte în valoare de aproximativ 145 milioane euro, în proiecte strategice!

astăzi, 11:03

Electroalfa International, companie cu capital 100% românesc și o experiență de peste 34 de ani, derulează în prezent contracte în valoare de peste 145 milioane euro, în do...

Mihaela Arhip: De ce (nu) ne mai revoltăm?

astăzi, 10:49

„Săracii profesori! Se odihnesc la ore, ca să reziste să dea meditaţii contra cost! Atunci se epuizează!” „Marş la catedră, putorilor! Când a-ţi stat 6 luni în...

Botoșani: Două persoane condamnate pentru trafic de persoane, săltate de polițiști şi încarcerate! (Video)

astăzi, 10:49

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au rolul de a localiza persoanele pe numele cărora instanțele de judecată au emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea...