Un bărbat din Iași a fost prins cu 7 kilograme de canabis ascunse într-o sacoșă de rafie: ”Erau pentru „consum propriu”!

Tribunalul a considerat că suspectul se ocupa cu traficul de droguri, având în vedere lipsa unui loc de muncă sau a altor surse de venit. Bărbatul a fost condamnat la 6 ani de închisoare.

Un bărbat din Iași a fost prins cu 7 kilograme de canabis ascunse în portbagajul unui autoturism. Acesta a susținut că drogurile sunt pentru „consum propriu”, conform Ziarului de Iași.
 

Șapte kilograme de canabis, într-o sacoșă de rafie

Drogurile erau ambalate în pachete de câte un kilogram, înghesuite într-o sacoșă de rafie.
La percheziție, suspectul a declarat inițial că marfa era destinată „consumului propriu”, deși cantitatea descoperită ar fi fost suficientă pentru mai bine de un an. Conform anchetei DIICOT, bărbatul, pe nume Daniel Tudor, a primit drogurile printr-o rețea bine organizată. Un martor denunțător, aflat deja în vizorul autorităților, cu trei dosare în curs de judecată, a furnizat detalii esențiale despre tranzacție, facilitând descoperirea drogurilor. 

Deși suspectul a încercat ulterior să susțină că narcoticele nu îi aparțin, judecătorii nu au crezut varianta sa.  

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, în noaptea de 25/26 septembrie 2023, o cunoștință a lui Tudor ar fi preluat sacoșa de rafie cu canabis de la o benzinărie. Apoi, sacoșa i-a fost adusă bărbatului în apartamentul în care locuia cu iubita sa. În total, în sacoșă erau 10 pachete cu câte un kilogram de marijuana. În apartamentul lui Tudor au rămas două, iar unul a fost luat de cel care a adus sacoșa. Sacoșa cu cele șapte kilograme de canabis a fost pusă apoi în portbagajul autoturismului VW Golf aparținând iubitei lui Tudor și găsită de anchetatorii care au efectuat perchezițiile.

Bărbatul a negat acuzațiile

În instanță, bărbatul a negat acuzațiile. A susținut că persoana care i-a adus drogurile venise de fapt să-i vândă parfumuri și că îi dăduse cheile mașinii ca avans pentru o tranzacție. Judecătorii nu au crezut această versiune, observând că diferă de declarația inițială.

Bărbatul a susținut că întreaga cantitate de canabis ar fi fost pentru consumul propriu, însă explicația nu a fost acceptată de judecători: cantitatea de cânepă depășea de sute de ori limitele acceptate pentru un singur consumator. Daniel Tudor a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc. Tribunalul a considerat că suspectul se ocupa cu traficul de droguri, având în vedere lipsa unui loc de muncă sau a altor surse de venit. Bărbatul a fost condamnat la 6 ani de închisoare. De asemenea, s-a dispus confiscarea sumelor de 10.600 lei și 1.100 de euro găsite la percheziție, considerate a proveni din activități ilegale. Decizia poate fi contestată cu apel.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Strigăt de ajutor pentru un tânăr de 22 de ani din Flămânzi: “Împreună îi putem salva viața lui Ionuț“!

astăzi, 17:45

Un tânăr de 22 de ani, din Flămânzi, diagnosticat recent cu leucemie acută limfoblastică, are mare nevoie de ajutorul semenilor în lupta pentru viață. Acum, potrivit celor apro...

Service auto sancționat de Garda de Mediu Botoșani în urma unui control inopinat! (Foto)

astăzi, 17:00

În urma unui control neplanificat, o persoană fizică autorizată care desfășura activități de service-auto a fost sancționat conform prevederilor legale, întrucât pe amplasame...

Sanatoriul de neuropsihiatrie Podriga primeşte bani pentru consolidarea clădirii în care funcţionează!

astăzi, 14:54

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat că alocă suma de 16,4 milioane de lei pentru lucrările de consolidare în vederea reducerii riscului seismic...