Fermieri prinși că foloseau substanțe ilegale pentru coacerea roșiilor – pedepse mici, cu suspendare!

Oamenii legii au stabilit că persoanele în cauză cunoșteau efectele substanțelor utilizate, deoarece pentru consumul propriu au înființat alte culturi.

Fermieri prinși că foloseau substanțe ilegale pentru coacerea roșiilor – pedepse mici, cu suspendare!

   Foto: playtech.ro

Cinci legumicultori buzoieni, care au stropit intenționat culturile de tomate și castraveți, legume ce urmau să fie vândute clienților, cu substanțe nocive, neomologate, au primit condamnare cu suspendare. Oamenii legii au stabilit că persoanele în cauză cunoșteau efectele substanțelor utilizate deoarece pentru consumul propriu au înființat alte culturi. Decizia judecătorilor nu este definitivă.

Magistrații Judecătoriei Pogoanele, județul Buzău, au dispus pedepse de închisoare cu suspendare pentru cinci persoane trimise în judecată de procurori după ce ar fi stropit cu bună știință legume cu substanțe chimice nocive.

 

Condamnările fără acord de recunoaștere au vizat cinci inculpați învinuiți de procurori pentru infracțiunile de contrabandă calificată, trafic de produse sau substanțe toxice, producerea, livrarea sau utilizarea îngrășămintelor chimice, precum și a oricăror produse de protecție a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării sau neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, potrivit Agerpres.ro.

Magistrații au mai dispus în contul inculpaților cheltuieli de judecată și confiscarea unor cantități de substanțe chimice. Decizia Judecătoriei Pogoanele nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Legumicultorii cultivau legume pentru consum propriu în alt solar

În data de 2 februarie 2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a anunțat trimiterea în judecată a cinci persoane pentru comiterea infracțiunilor de trafic de produse sau substanțe toxice, producerea, livrarea sau utilizarea îngrășămintelor chimice neautorizate pentru culturi destinate comercializării și contrabandă calificată, după ce ar fi comercializat și folosit substanțe chimice periculoase cu bună știință la înființarea unor culturi de legume, deși o bună parte dintre produsele respective erau neomologate.

În urma cercetărilor, procurorii au dezvăluit că persoanele care ar fi folosit substanțele chimice pentru culturile de legume aveau cunoștință de gradul ridicat de pericol la care îi supuneau pe eventualii clienți, pentru propriul consum înființând culturi separate.

”Dintre substanțele toxice pe care persoanele menționate le ofereau spre comercializare (…) o substanță de protecția plantelor denumita ”Canprin”, aflată în recipient din plastic cu inscripții în limba turcă, produs neomologat în România, o substanță de protecție a plantelor cu efect de coacere timpurie a tomatelor și a castraveților vândută drept ”Ethrel”, cu etichete cu inscripții în limba turcă, ”Maysal 48 SL”, produs neomologat în România. Inculpații erau conștienți de pericolele la care s-ar fi expus dacă ar fi consumat legumele pe care le dețineau în solarii, deși urmau să comercializeze aceste legume către populație, menționând că ”ei nu vor mânca roșii până la vară”. Aceștia erau dezinteresați de urmările pe care le-ar fi putut produce acele legume consumatorilor, înființând și culturi separate, doar pentru consumul propriu, pe care nu le stropeau cu substanțe”, au arătat procurorii.

Anchetatorii au solicitat în cadrul anchetei un punct de vedere din partea Ministerului Sănătății cu privire la substanțele chimice pe care cei învinuiți le-ar fi comercializat ori le-ar fi folosit în culturile de castraveți și roșii, rezultatul arătând că majoritatea erau neomologate și nocive.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Prevenția salvează vieți: Măsuri anunțate la Botoșani împotriva traficului de persoane!

astăzi, 20:27

Anul trecut, 16 botoșăneni au fost salvați din situații de trafic de persoane. Dintre aceștia, doi erau minori și 14 adulți. Toți cei 16 au fost victime ale exploatării sexuale. Sunt cifre...

Un botoșănean va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava! - FOTO, VIDEO

astăzi, 19:10

Propunerea vine din partea Facultății de Inginerie Alimentară și a fost avizată în ședința Consiliului de Administrație din 7 iulie 2026. Ca urmare a acestei propuneri, Senatul USV a dec...

Teza de doctorat a preotului militar Teodor Cenușă a văzut lumina tiparului la prestigioasa Editură Doxologia! - FOTO

astăzi, 17:59

Preotul Teodor Cenușă s-a născut în Roznov, un mic orășel din județul Neamț. Într-un interviu din anii din urmă, preotul Teodor mărturisea că rădăcinile sunt nu doar în N...