Botoșănean trimis în judecată pentru tentativă de omor. Magistrații l-au lăsat în libertate!

Inculpatul, împreună cu alte două persoane, a lovit victima cu pumnii și picioarele, după care acesta a mai lovit-o și cu o bucată de lemn la nivelul capului.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului F.G., în vârstă de 74 de ani, din com. Lunca, jud. Botoșani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.

S-a reţinut că, în data de 29.03.2020, în jurul orei 08.30, în timp ce se afla pe un drum public din comuna Lunca, inculpatul, împreună cu alte două persoane, a lovit cu pumnii și picioarele persoana vătămată H.C.D., după care acesta a mai lovit-o și cu o bucată de lemn la nivelul capului, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.

Se face precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani, anunț oficial în cazul lui Hervin Ongenda!

astăzi, 15:31

Hervin Ongenda, de la FC Botoșani, este unul dintre cei mai spectaculoși fotbaliști din Superliga României. FC Botoșani, prin vocea patronului Valeriu Iftime, a anunțat situația francez...

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...

Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)

astăzi, 12:48

Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...