Tânăr trimis în judecată după ce a omorât un copil cu 30 de lovituri de cuțit

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R.C., în vârstă de 20 de ani, din com. Durneşti, jud. Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „omor calificat”.

S-a reţinut că, pe fondul geloziei, după ce, în prealabil, îşi procurase un cuţit, un aparat cu electroşocuri şi un spray paralizant, în ziua de 31.12.2022, în jurul orei 12.30, pe drumul public din comuna Truşeşti inculpatul i-a aplicat victimei A.A.M., în vârstă de 14 ani, aproximativ 30 de lovituri de cuţit în zona superioară a corpului, cauzându-i leziuni incompatibile cu viaţa.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

(Comunicat de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Botoșani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...