Scandalagiu băgat în arest pentru 24 de ore. Și-ar fi amenințat soția, iar după a condus beat și fără permis

La data de 22 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din comuna Știubieni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, distrugere, conducere fără permis și refuz de recoltare de probe biologice de sânge. 

Potrivit anchetatorilor, acesta, la data de 22 ianuarie, ar fi provocat scandal și ar fi amenințat-o pe soția sa, distrugând bunuri la locuința acesteia.

 

Mai mult decât atât, ulterior, acesta ar fi condus un autoturism pe drumurile din localitate, fără a deține permis de conducere. În momentul depistării de către polițiști, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

„Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...