Rămâne cum s-a stabilit în cazul suspecţilor de contrabandă cu ţigări!
BOTOSANI

Nici voi nu aveţi dreptate, nici voi nu aveţi dreptate- le-au transmis judecătorii Curţii de Apel Suceava procurorilor DIICOT, dar şi celor şase botoşăneni arestaţi preventiv săptămâna trecută, în urma unei ample operaţiuni de destructurare a unor reţele de contrabandă cu ţigări.

Rămâne cum s-a stabilit în cazul suspecţilor de contrabandă cu ţigări!

   FOTO: Ştiri.Botoşani.Ro

Cei şase arestaţi preventiv au contestat măsura, sperând că vor ajunge măcar în arest la domiciliu, în timp ce procurorii DIICOT au contestat decizia Tribunalului Botoşani, sperând că vor reuşi să-i adune pe toţi suspecţii după gratii. Nici unii, nici alţii nu au obţinut ce au vrut, judecătorii Curţii de Apel Suceava păstrând decizia colegilor de la Tribunalul Botoşani.

Ca atare, din cei 21 de suspecţi pentru care DIICOT a făcut propunere de arestare preventivă, şase dintre ei vor rămâne după gratii, în arest preventiv, iar trei sunt în arest la domiciliu. Patru dintre suspecţi vor apărea în faţa instanţei pe data de 28 martie. Pentru alţi 12 suspecţi, instanţa a respins propunerea de arestare preventivă.

După o investigaţie ce se întinde pe aproape doi ani, anchetatorii au estimat prejudiciul produs de reţelele care deşi acţionau independent, aveau şi puncte comune de operare este de peste 960.000 de lei, prin traficarea a peste 93.000 de pachete de ţigări de contrabandă, provenite din Republica Moldova. Miercurea trecută s-a dat semnalul declanşării operaţiunii în cadrul căreia au avut loc 40 de percheziţii şi au fost aduse la sediul DIICOT 38 de persoane suspecte a fi implicate în contrabandă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 11 octombrie 2026: Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, Episcopul Niceei

astăzi, 08:00

Sfântul Apostol Filip diaconul s-a născut în Cezareea Palestinei şi a trăit pe vremea Apostolilor Domnului. Era căsătorit şi avea patru fiice prorociţe. A fost ales şi sfinţit dia...

Foc în curtea școlii, pompierii au stins flăcările și au evitat un dezastru!

Saturday, 10 October 2026

Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de lemne de foc din curtea școlii din localitatea Cristești...

Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”

Saturday, 10 October 2026

Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...