O instanță din România a recunoscut anii de pușcărie ca vechime în muncă!

O instanță din România a recunoscut anii de pușcărie ca vechime în muncă!

   FOTO: Observator

După o primă încercare eșuată, o femeie condamnată la zece ani de închisoare pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o a reușit să obțină recunoașterea ca vechime în muncă a timpului petrecut pe nedrept în pușcărie, potrivit unei hotărâri definitive. Conform legislației noastre, perioada petrecută în închisoare nu reprezintă vechime în muncă, în mod normal.

Potrivit Avocatnet.ro, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat săptămâna trecută o hotărâre definitivă într-un dosar în care a recunoscut ca vechime în muncă perioada de detenție a unei persoane închise pe nedrept.

"Evocând fondul respinge excepţiile tardivităţii, autorităţii de lucru judecat şi lipsei procesuale pasive a Casei Judeţene de Pensii Prahova. Admite cererea de chemare în judecată în parte. Obligă pârâtele să recalculeze pensia reclamantei cu luarea în calcul, ca vechime în muncă, a perioadei 21 oct. 1994 - 8 oct. 2004, în care a fost privată de libertate", se prevede în soluția pronunțată de instanță.

Reclamanta din acest caz a petrecut în închisoare zece ani (dintr-o condamnare la 16 ani) pentru o crimă pe care nu a comis-o, potrivit unui comunicat de presă al Fundației pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului. Femeia a fost eliberată din închisoare în 2004, iar adevăratul criminal a fost condamnat pentru fapta sa abia în 2007. Femeia și-a căutat dreptatea în instanță, după ce a ieșit la iveală uriașa eroare judiciară a cărei victimă a fost, însă nu a reușit să obțină decât o despăgubire foarte mică la primul proces.

De fapt, adevărata revendicare a femeii a fost recunoașterea ca vechime în muncă a celor zece ani pe care i-a pierdut în pușcărie din cauza unei grave erori a organelor de justiție. Casa de Pensii i-a refuzat însă cererea și așa s-a ajuns în instanță, unde Curtea de Apel Ploiești i-a dat dreptate femeii, într-un final, oferindu-i-se practic una dintre cele mai importante despăgubiri: dacă nu ar fi fost condamnată pe nedrept, femeia ar fi putut lucra în continuare și ar fi beneficiat, în condițiile legii, de recunoașterea cotizației la pensie.

Potrivit legislației noastre, perioada petrecută în pușcărie nu este considerată vechime în muncă. Vechimea unui condamnat pentru stabilirea cotizației la pensie este luată în considerare atunci când executarea pedepsei a fost suspendată și condamnatul respectiv merge în continuare la muncă. Dacă ne aducem aminte însă de vechiul Cod penal, cel în vigoare până în februarie 2014, unde exista modalitatea de executare a pedepsei la locul de muncă, actul stabilea foarte clar că perioada respectivă nu va fi luată în calcul ca vechime în muncă.

O situație particulară din legislația noastră, în care s-a recunoscut ca vechime în muncă perioada de detenție, este cea a deținuților politici din perioada comunistă. Decretul-lege nr. 118/1990 le-a recunoscut acestora acest beneficiu, ca o compensație justă pentru drepturile care le-au fost încălcate și pentru ororile prin care au trecut unii dintre aceștia, mai scrie sursa citată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI