Judecătoria din Botoşani a admis eliberarea fostului primar al Iaşiului Gheorghe Nichita

Magistraţii Judecătoriei din Botoşani au admis, vineri, punerea în libertate a fostului primar al municipiului Iaşi Gheorghe Nichita, care execută o condamnare de cinci ani de închisoare, însă decizia nu este definitivă.

„Admite propunerea formulată de Penitenciarul Botoşani privind liberarea condiţionată a condamnatului Nichita Gheorghe, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani, din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2324/2017 a Tribunalului Bucureşti (...). Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Nichita Gheorghe de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii (...) emis de Tribunalul Bucureşti (...). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanței.

Gheorghe Nichita se află încarcerat în Penitenciarul din Botoşani. El a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, după ce ar fi cerut şi primit mită 10% din valoarea proiectului european Sistemul de Management al Traficului din municipiul Iaşi.

Nichita a ajuns în detenție pe 5 august 2020.

Originar din municipiul Dorohoi, Gheorghe Nichita este fost vicepreședinte la nivel național și lider al filialei județene din Iași a Partidului Social Democrat. Începând din 28 noiembrie 2003 până în 24 mai 2015, el a îndeplinit funcția de primar al municipiului Iași.

Pe 1 mai 2015, Gheorghe Nichita a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), după mai mult de șapte ore de audieri, fiind suspectat de abuz în serviciu. Gheorghe Nichita ar fi folosit poliția locală pe post de serviciu propriu de supraveghere a unor persoane de care era interesat.

În data de 8 mai 2015, Curtea de Apel din București a decis plasarea lui Gheorghe Nichita în arest la domiciliu, fiind cercetat pentru utilizarea Poliției Locale Iași în urmărirea unei angajate a Primăriei cu care s-a aflat într-o relație amoroasă.

În decembrie 2015, Nichita a fost pus sub acuzare într-un alt dosar penal, fiind suspectat de luare de mită; în acest caz este implicat și omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, acționar principal al UTI Grup.

 

Spune-ne opinia ta