Înalta Curte trimite acasă pensionarii din administrația publică!

Un funcționar public care are și o decizie de pensionare nu mai poate lucra în administrație. Contractul lui de muncă încetează imediat, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), chiar dacă funcționarul a cerut suspendarea pensiei.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, miercuri, 29 ianuarie, și a intrat deja în vigoare. Nu e clar ce efect va avea în administrație această decizie, însă mii de funcționari publici ar putea fi obligați să plece din sistem.

 

Decizia a fost luată după ce Tribunalul Suceava, într-un litigiu de muncă, a cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție să lămurească dacă un funcționar public care are o decizie de pensionare – chiar și suspendată –mai poate fi angajat ca funcționar public.

În prezent – potrivit art. 517, alin. 2 din Codul Administrativ – „în mod excepțional”, un funcționar public care ajungea la vârsta de pensionare putea fi „menținut în funcția publică deținută maximum trei ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”.

Hotărârea ICCJ lămurește situația în care funcționarul public are emisă o decizie de pensionare.

Judecătorii de la Tribunalul Suceava au ajuns la această dilemă legislativă după ce pe masa lor a ajuns dosarul dnei A.M., scrie europaliberă.ro.

Consilieră la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Suceava, ea a dat în judecată instituția după ce contractul său de muncă a fost încheiat de angajator, unilateral, ca urmare a emiterii deciziei de pensionare – deși femeia voia să lucreze în continuare.

A.M. ajunse la vârsta de pensionare în septembre 2022 dar, conform Codului Administrativ, beneficiase de prelungirea perioadei de activitate.

Pe 11 septembrie 2023, consiliera a făcut o nouă cerere pentru prelungirea raportului de serviciu, admisă din nou. Prin urmare, i-a fost emisă o decizie pentru menținerea în funcție până la data de 14 noiembrie 2024.

Doar că femeia a cerut și Casei Teritoriale de Pensii emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă. Decizia a venit pe 3 ianuarie 2024. A.M. a cerut suspendarea plății pensiei, care i-a fost aprobată pe 5 februarie 2024.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a considerat că angajata este deja pensionară și, printr-o decizie, a încheiat raporturile de serviciu începând cu 8 februarie 2024.

A.M. a mers în instanță și a cerut reîncadrarea pe post și plata drepturilor restante. A pierdut, iar rezoluția dată de ICCJ în dosarul său va produce efecte mult mai mari decât lămurirea situației fostei consiliere de la APIA Suceava.

„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în situația menținerii la cerere a raportului de funcție publică după îndeplinirea condițiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcționarul public ceruse suspendarea plății pensiei” - Sursa: ICCJ

Cu alte cuvinte, toți funcționarii publici care încă lucrează deși au o decizie de pensionare vor pleca acasă. Câți? Nu e clar, momentant.

Material complet pe Europa Liberă…

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Corul de fete al Liceului Pedagogic ”Nicolae Iorga” din Botoșani, Locul I la Olimpiada Națională Corală - etapa zonală!

astăzi, 18:58

Sâmbătă, 4 aprilie 2026, s-a desfășurat la Vaslui, în sala Centrului Județean Cultural ”Dimitrie Cantemir”, Olimpiada Națională Corală – Etapa Zonală. La acea...

Tânărul din Botoșani care se antrenează pentru a pilota celebrul Black Hawk!

astăzi, 18:11

Tinerii de la Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă” din Brașov vor învăța să manevreze elicoptere americane Apache, Black Hawk sau chiar celebrele avioane F35, care vor intr...

Leo Grozavu, după ce Botoșani a învins FCSB: ”O echipă care a dominat de la un cap la celălalt”. Ce spune despre o revenire la Botoșani!

astăzi, 16:30

Leo Grozavu (58 de ani), fostul antrenor la FC Botoșani, a comentat succesul obținut de moldoveni în fața campioanei en-titre din Superliga, FCSB, scor 3-2. Experimentatul tehnician s-a de...

-->