Fostul manager al Spitalului Mavromati, cercetat de DNA pentru corupție. Câți bani a cerut pentru un post în spital!

Un fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani este cercetat penal pentru infracţiuni de corupţie, informează, miercuri, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Procurorii din cadrul DNA – Serviciul teritorial Suceava au efectuat percheziţii domiciliare în două locaţii şi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 29 aprilie, faţă de medicul Livia Mihalache, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

 

Potrivit procurorilor, pe 3 decembrie 2019, fostul manager ar fi primit de la o persoană suma de 5.000 de lei în schimbul promisiunii făcute anterior că va interveni pe lângă funcţionari din cadrul spitalului, membri ai comisiei concursului organizat în data de 2 decembrie 2019, pe care-i putea influenţa, astfel încât concubina persoanei de la care ar fi primit banii să promoveze examenul şi să ocupe postul de operator-controlor date din cadrul spitalului, scos la concurs.

La sfârşitul lunii noiembrie 2019, Livia Mihalache i-a pus la dispoziţie, prin intermediar, candidatei favorizate variantele de subiecte stabilite de comisia de concurs pentru proba scrisă. Candidata a promovat concursul iar în data de 30 decembrie 2019 a şi fost angajată pe postul respectiv, potrivit Agerpres.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Mihalache trebuie să respecte o serie de obligaţii, printre care să se prezinte ori de câte ori este chemată la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu exercite activitatea de preşedinte/membru al comisiilor de concurs/examen privind angajări în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Prevenția salvează vieți: Măsuri anunțate la Botoșani împotriva traficului de persoane!

astăzi, 20:27

Anul trecut, 16 botoșăneni au fost salvați din situații de trafic de persoane. Dintre aceștia, doi erau minori și 14 adulți. Toți cei 16 au fost victime ale exploatării sexuale. Sunt cifre...

Un botoșănean va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava! - FOTO, VIDEO

astăzi, 19:10

Propunerea vine din partea Facultății de Inginerie Alimentară și a fost avizată în ședința Consiliului de Administrație din 7 iulie 2026. Ca urmare a acestei propuneri, Senatul USV a dec...

Teza de doctorat a preotului militar Teodor Cenușă a văzut lumina tiparului la prestigioasa Editură Doxologia! - FOTO

astăzi, 17:59

Preotul Teodor Cenușă s-a născut în Roznov, un mic orășel din județul Neamț. Într-un interviu din anii din urmă, preotul Teodor mărturisea că rădăcinile sunt nu doar în N...