Fost polițist de frontieră obligat să muncească 60 de zile, pe gratis, după ce a amenințat un polițist botoșănean și i-a rupt epoleții!

Un fost polițist de frontieră a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, pentru că a agresat un polițist de ordine publică și i-a rupt epoleții, după ce s-a îmbătat ”cui” și s-a izbit cu mașina într-un gard: ”Te împușc în cap!”

Fost polițist de frontieră obligat să muncească 60 de zile, pe gratis, după ce a amenințat un polițist botoșănean și i-a rupt epoleții!

   Foto: stireasucevei.ro

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe inculpatul Petru T., fără antecedente penale, la un an și zece luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, refuz de prelevare mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani și șase luni.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Mihăileni sau Primăriei Cândeşti, județul Botoșani, pe o perioadă de 60 de zile.

 

Persoana vătămată nu a dorit să se constituie parte civilă în acest dosar. Decizia este definitivă.

La data de 21 august 2021, în jurul orei 17.00, inculpatul, în timp ce conducea un autoturism marca Land Rover pe DN 29C, dinspre orașul Siret către satul Cândești, județul Botoșani, pe fondul consumului anterior de băuturi alcoolice, a pierdut controlul volanului autoturismului, a părăsit partea carosabilă și a lovit gardul metalic al unui imobil, rezultând avarierea mașinii și distrugerea gardului.

Deoarece individul emana halenă alcoolică, manifesta incoerență verbală și pierderea echilibrului, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La fața locului, în intervalul orar 17.00-18.00, a intervenit o patrulă de poliție compusă din doi agenți de poliție. Cu acest prilej, inculpatul l-a lovit pe unul dintre polițiști de două ori cu piciorul peste mâna stângă. În timp ce se încerca încătușarea inculpatului, acesta fiind pe sol cu fața în sus, l-a lovit din nou pe polițist cu picioarele în zona abdominală (de 3-4 ori), apoi a prins cu mâinile epoleții de la cămașa de serviciu, distrugând-o prin rupere, scrie stireasucevei.ro.

La fața locului a fost solicitată o ambulanță, iar șoferul a fost transportat la Spitalul Municipal Dorohoi, în vederea acordării de îngrijiri medicale, cât și în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe parcursul acestor etape, individul a exprimat multiple cuvinte injurioase și jigniri la adresa polițiștilor.

În continuare, până la sosirea ambulanței, inculpatul a adresat amenințări la adresa polițistului: ”Te împușc, te împușc în cap”. Toate aceste aspecte au fost înregistrate cu camera audio-video aflată în dotarea polițiștilor.

Inculpatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

A doua zi, inculpatul s-a prezentat la Postul de Poliție Dersca și și-a cerut scuze pentru evenimentul produs, iar ulterior i-a cumpărat polițistului o nouă cămașă în locul celei distruse.

În aceeași zi, inculpatul s-a deplasat și la imobilul al cărui gard l-a distrus. Acesta a discutat cu proprietarul, căruia i-a spus că vrea să plătească reparația gardului.

Inculpatul este un fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne, respectiv polițist în cadrul ITPF Sighetu Marmației. Începând cu data de 5 mai 2023, inculpatul a fost trecut în rezervă, pe caz de boală.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cod Galben de ploi până la ora 15:00 în mai multe localități din Botoșani!

astăzi, 14:06

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ploi pentru o parte din județul Botoșani, valabil pâna la ora 15:00. Se vor înregistra averse care vor acumula 15...20...

O femeie din Corlăteni face apel la semeni pentru a-și salva soțul!

astăzi, 13:48

Petronela Gurițanu, din comuna Corlăteni, a lansat un apel pentru a-și salva soțul aflat pe patul de spital. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din comuna Corlăteni, are nevoie de tr...

Transferul pregătit de Valeriu Iftime: „Dumnezeu i-a dat talent mult”

astăzi, 13:28

Valeriu Iftime a mai adus un atacant la FC Botoșani. Jovan Markovic va continua în Superliga după despărțirea de Farul Constanța. După cum Sport.ro v-a prezentat aici, atacantul de 25 d...