Două rețineri în cazul familiei al cărei apartament a fost incendiat de rude. Pagube de zeci de mii de euro

Oamenii legii au făcut două rețineri în cazul distrugerilor și agresiunilor pe care o familie din municipiul Botoșani le-a suportat săptămâna trecută. Tinerii care au incendiat imobilul rudei lor, vor fi prezentați miercuri cu propunere de arestare preventivă, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu.

Potrivit acesteia, nepoata proprietarei și soțul acesteia, în vârstă de 21, respectiv de 26 de ani, sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și complicitate la distrugere. Prejudiciul a fost estimat la 35.000 de euro.

„În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, cei doi, în data de 23 iulie a.c., ar fi procurat împreună lichid inflamabil și ar fi incendiat interiorul unui imobil, aparținând persoanei vătămate”, a precizat Nenișcu.

Marți, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la persoanele bănuite de comiterea faptelor.

„În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate bunuri care prezintă interes în cauză. Cei doi tineri au fost conduși la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, ulterior față de aceștia fiind dispusă măsură reținerii”, a adăugat reprezentanta IPJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta