DNA a contestat decizia Tribunalului cu privire la eliberarea din arest a celor doi primari și a omului de afaceri din Botoșani!
NEWS ALERT

În cursul după-amiezii de marți, 8 aprilie, Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, Dan Oloeriu, primarul orașului Flămânzi, precum și omul de afaceri Marcel Bârsan au fost plasați sub control judiciar, magistrații Tribunalului Suceava nefiind de acord cu propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava, de arestare preventivă a inculpaților.  

 

Amintim că, în cursul după-amiezii de marți, instanța a dispus punerea în libertate de îndată a inculpaţilor Bîrsan Vasile, Gireadă Dumitru Verginel şi Oloeriu Dan ”dacă nu sunt reţinuţi, arestaţi sau deţinuţi în altă cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava”.

Astăzi, 9 aprilie 2025, decizia Tribunalului Suceava a fost contestată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava.

Citește și Cei doi primari și omul de afaceri puși în libertate de instanța de la Suceava! Ce restricții li se impun!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Harta României fără Botoșani, dacă se aplică "planul Benea": 26 de județe ar putea să dispară, care este criteriul invocat de PSD!

astăzi, 08:05

România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze model...

Iftime a luat o decizie: ”Și eu îi strigam demisia la televizor. La mine strigam «Prostule!»”

astăzi, 07:47

În meciul cu Oţelul Galați 1-1, din etapa a 15-a a SuperLigii, suporterii FC Botoșani i-au cerut insistent demisia lui Marius Croitoru. Valeriu Iftime a recunoscut că şi el a strigat acelaÅ...

Mașină în flăcări pe o stradă din oraș, pompierii au intervenit rapid pentru a limita incendiul!

astăzi, 07:28

Un autoturism parcat pe strada Aleea Nucului din municipiul Botoșani a fost cuprins de flăcări, în această dimineață. Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit la faÈ...