Luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au reușit identificarea a doi minori de 11, respectiv 15 ani, ambii din orașul Săveni, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit sursei citate, în urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că aceștia, în cursul zilei de 15 februarie 2021, ar fi urmărit victima, un bărbat de 71 de ani din orașul Săveni, care a retras o sumă de bani de la o unitate bancară din localitatea de domiciliu și ulterior, prin întrebuințarea de violențe, i-ar fi sustras acestuia 600 de lei dintr-un buzunar.
„În urma activităților desfășurate, polițiștii au reușit identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei și au recuperat o parte din prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională. De asemenea, părinții celor doi minori au fost sancționați contravențional cu amendă conform Legii 61/1991, pentru faptul că nu și-au supravegheat în mod corespunzător copiii”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, fiind totodată informată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Botoșani, în vederea dispunerii măsurilor legale conform competenței, adaugă Nenișcu.
(fotografie generică)