Botoșăneanul care le-a omorât pe cele două femei din Italia a încercat să inducă în eroare carabinierii! Ce a făcut logodnica lui!

Apar elemente noi în cazul dublei crime din Italia. Cel puțin 20 de camere stradale de supraveghere îl surprind pe principalul suspect, botoșăneanul de 24 de ani, la locul și ora crimelor. 

Individul se află în custodia carabinierilor, iar magistrații italieni au decis că va rămâne în arest.

Principalul suspect, Amar Edgar Nedelkov, de 24 de ani, din comuna Trușești, județul Botoșani, a refuzat să dea declarații în fața instanței din Agrigento, unde a fost dus pentru confirmarea mandatului de arestare.

Amar Edgar Nedelkov este în arest pentru uciderea Deliei Zărnescu și a Mariei Rus, două prietene de 58 și 54 de ani din Sicilia.

 

A încercat să îi păcălească pe anchetatori, logodnica a refuzat

Crimele au avut loc după ce suspectul participase la petrecerea dată de una dintre femei. Jurnaliștii italieni spun că individul a încercat să-i ducă pe carabinieri pe o pistă greșită, și anume că și-ar fi petrecut noaptea de joi spre vineri împreună cu iubita sa, potrivit StirileProTV.

„Are o logodnică de 24 de ani, tot româncă, iar aceasta i-a demontat alibiul. El i-a cerut iubitei să spună că au fost împreună la bar în acea noapte. Prietena a negat, însă, varianta lui”, a declarat Gabriele Terranova, jurnalist Grandangolo Agrigento.

Edgar Nedelcof este un cunoscut al polițiștilor din Naro, dar cu antecedente penale pentru altercații, distrugere și incendiere la o fermă la care a lucrat.

”Era agresiv!”

Soțul Mariei Rus, una dintre victime, susține că îl cunoștea pe suspect și că l-ar fi ajutat chiar el să muncească în Italia.

„L-am dus la lucru două zile și după nu l-am mai dus la lucru, nu l-am mai luat cu noi. Nu, nu! A mai furat și a mai dat foc la sera cu flori, a mai furat porci, era agresiv”, spune Florin Rus, soțul Mariei Rus.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă îl plasează la locul crimelor.

„Avea cazier judiciar pentru distrugere, furt, amenințare și incendiere, dar nu pentru tentativă de crimă. Sunt o mulțime de camere, mai mult de 20 pe ambele străzi, care l-au surprins intrând și ieșind de acolo”, a precizat Gabriele Terranova, jurnalist Grandangolo Agrigento.

Anchetatorii au adus și un câine de urmă pentru a depista substanța pe care a folosit-o suspectul pentru a incendia trupul Mariei Rus.

În ziua în care Delia și Maria vor fi înmormântate, în Naro, orașul în care au avut loc crimele, va fi zi de doliu declarat de municipalitate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Beatriz și Anadeea, elevele din Botoșani care au excelat la olimpiada națională de italiană și spaniolă! - FOTO

astăzi, 11:25

Elevii botoșăneni au obținut rezultate remarcabile la etapele naționale ale olimpiadelor de limbi moderne desfășurate în această perioadă. La Olimpiada Națională de Limbi Romanice &...

Smerenie, solidaritate și binecuvântare de la Mănăstirea Zosin!

astăzi, 10:41

Există o legătură sfântă, scrisă chiar în paginile Bibliei, între Biserică și sufletele care locuiesc în casele noastre. Este o legătură bazată pe smerenie și solida...

Arădenii, ironii la adresa suporterilor botoșăneni: „UTA nu o iubim doar când evoluează cu Dinamo și FCSB”

astăzi, 10:00

Adrian Mihalcea vrea să vadă aceeași atitudine din partea jucătorilor săi, precum în precedentele două confruntări de la Arad și susține că nu ia ca etalon ultima deplasare a celor de ...

-->