În ziua de 12 iulie 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții cetăţenilor județului Botoșani.
Audienţele se vor acorda la sediul Instituției Prefectului - Judeţul Botoşani din Botoșani, Piața Revoluției nr.1-3.
Acordarea audienţelor este gratuită, iar petițiile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru.
"Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă.
Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă. Recomandăm persoanelor care solicită audienţă să prezinte şi documente referitoare la problema sesizată.
Orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale se poate adresa Avocatului Poporului", a precizat expert Iuliana-Rodica Buta, coordonator al Biroului Teritorial Suceava.
Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţiicomplete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la petiție se anexează actele doveditoare (în copie).
Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice înraporturile acestora cu autorităţile publice, faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor publici sau autorităţilor centrale (ministere, departamente, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora); administraţiei locale (prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale); instituţiilor publice (direcţii, inspectorate, servicii, oficii).
Nu intră în competenţa instituţiei Avocatul Poporului actele autorităţii judecătoreşti, ale Parlamentului, Preşedintelui sau ale Guvernului.
Avocatul Poporului revine, în iulie, la Botoșani!
Stiri Botosani Monday, 3 July 2017 JustițieAcordarea audienţelor este gratuită, iar petițiile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Avocatul Poporului acordă noi audienţe la Botoşani
Avocatul Poporului revine la Botoșani: Acordarea audienţelor este gratuită!
23 august - Avocatul Poporului acordă audiențe la Botoșani
Avocatul Poporului acordă noi audienţe, la Botoşani
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
DUMINICĂ, Marșul pentru Viață. Vezi traseul din acest an!
În acest an Marșul pentru Viață va avea loc duminică, 29 martie, de la ora 14:00. Tema din acest an este „Solidaritate pentru amândoi”, iar traseul a suferit mici modifi...
România are oficial o lege a femicidului!
Proiectul de lege care introduce termenul de femicid în legislație și care pedepsește femicidul la fel ca omorul calificat a fost adoptat cu o majoritate. Au fost 284 de voturi pentru î...
AJPIS Botoșani: Zeci de mii de conturi alimentate cu bani pentru plata facturilor la energie!
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat plata pentru 29.327 beneficiari ai tichetului de energie, în valoare totală de 1.466.350 de lei. Bene...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.19 secunde