Avocatul Poporului, botoșăneanca Renate Weber, se implică în combaterea fenomenului testelor de virginitate la cerere

Avocatul Poporului s-a implicat în oprirea fenomenului testelor de virginitate cerute adolescentelor de către familie. Renate Weber a cerut o evaluare legislativă, pentru a vedea în ce măsură medicii pot refuza astfel de cereri.

După mai multe cazuri apărute în spațiul public despre părinți care și-au dus fetițele adolescente în laboratoare de medicină legală, pentru a primi o confirmare din partea unui legist că fetițele lor nu și-au început viața sexuală, Avocatul Poporului s-a autosesizat și a început o anchetă, a explicat Renate Weber în emisiunea Interviurile Știrile PROTV.

 

„Așa ceva este odios, pentru că este o încălcare flagrantă a drepturilor și libertăților, a acelei adolescente, a acelui copil. E odios că s-au făcut. Până acum, nici nu ne mai gândeam la asta. Noroc a ieșit public povestea aceasta. Noi acum avem o sesizare din oficiu pe baza a ceea ce am văzut în presă și vrem să vedem mai întâi cadrul legal, adică de unde pleacă această posibilitate a medicilor de a face astfel de teste. Și spun medicii, nu doar medicii legiști. Și explic imediat de ce. Deci vrem să vedem că legea nu este prea vagă (...) Dacă e așa, legea aceea, vă spun de pe acum, o vom trimite la Curtea Constituțională, că am mai făcut astfel de de sesizări”, a spus Avocatul Poporului, Renate Weber.

Avocatul Poporului atrage atenția că în lipsa unor reglementări clare, fenomenul certificatelor de virginitate la cerere s-ar putea muta în sistemul medical privat, unde nu ar mai putea fi oprit.

„Pe de altă parte, de ce nu mă refer doar la medicii legiști? Pentru că IML-ul văd că a anunțat că a stopat orice fel de astfel de teste. Slavă Domnului, măcar în ceasul al treisprezecelea, ca al doisprezecelea deja a trecut. Dar știți că s-ar putea ca la niște clinici private, contra cost, să spui că faci un anume tip de control, și în realitate să fie altceva. De aia vreau să ne uităm foarte atent pe cadrul legal. Așa ceva să nu fie posibil nici în sistemul public, nici în sistemul privat, pentru că este o încălcare oribilă a demnității acelor copii”.

Renate Weber a precizat că oficial, Avocatul Poporului nu a primit petiții pe această temă.

Acum o lună, Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor (VIF) a lansat o campanie naţională de eliminare a testelor de virginitate.

În 2019, testele de virginitate au reprezentat 2% din totalul examinărilor din cadrul unităţilor aflate în subordinea Institutului de Medicină Legală Mina Minovici (INML) – adică, aproximativ 1.000 de teste. Aceste teste sunt realizate în diverse unităţi de medicină legală din ţară, din toate judeţele. În prezent, există două tipuri de examene: cele care au legătură cu o anchetă penală şi cele realizate la cerere, de către părinţi – în special, de către taţi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Autoritățile infirmă existența unor cazuri de antrax în județul Botoșani. Precizări privind vaccinarea animalelor!

astăzi, 14:11

Potrivit unui comunicat transmis de Directia Sanitară Veterinară și  pentru Siguranța Alimentelor Botoșani, în urma verificărilor clinice și de laborator, NU s-a confirmat niciun caz...

Un copil care se naște în Iași are peste doi ani de viață în plus față de unul născut în Botoșani!

astăzi, 13:56

Diferențele sunt mari chiar între județele aceleiași regiuni, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Iașul a trecut de pragul de 78 de ani și se află &icir...

Accident cu două victime pe un drum din Botoșani: În mașină se aflau o femeie și trei copii!

astăzi, 13:30

Luni la amiază, o femeie în vârstă de 31 de ani și un copil de 10 ani au fost transportați la spital în urma unui accident rutier produs în localitatea Hilișeu-Horia, din ...