Anchetă a Poliției, după ce mai multe animale au fost găsite spânzurate într-o pădure

Oamenii legii au demarat o anchetă cu privire la animalele găsite spânzurate într-o pădure din apropierea localității Ionășeni, din comuna Todireni, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, agentul Delia Nenișcu.

Potrivit acesteia, după ce, în spațiul public, au circulat mai multe imagini ilustrând animale moarte, găsite atârnând de ramuri, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au deplasat în teren pentru verificarea aspectelor semnalate, iar faptele s-au confirmat.

„Urmează să stabilim împrejurările în care s-a produs fapta și cine se face responsabil de acest lucru”, a precizat Nenișcu.

Sesizarea a fost făcută, inițial, de către o femeie aflată în trecere, care a cerut apoi ajutorul Asociației pentru Protecția Animalelor „Kola Kariola”. 

 

Spune-ne opinia ta