Un nou caz de iresponsabilitate la volan. Un șofer de autocar a filmat, în timp ce se afla la volanul mașinii, pasagerii care dansau pe manele în autovehicul. Evenimentul are loc la două săptămâni după ce 9 români și-au pierdut viața într-un accident în Ungaria, pentru că șoferul transmitea live pe Facebook.
Atât pasagerii, cât și șoferul unui autocar care circula pe ruta București-Constanța par să fi uitat de accidentul rutier în care nouă persoane și-au pierdut viața din cauza neatenției șoferului.
„Fraților, petrecere mare în autocar. Hop, ca la Constanța. Petrecere mare pe cursa de București-Constanța. Toată lumea se simte life”, a afirmat șoferul în timp ce filma și conducea autocarul.
Nu e de mirare de ce aceste imagini au stârnit revolta internauților: în loc să-i atragă atenția șoferului, pasagerii dansează pe manele.
Sursa: digi24.ro