Politistul Marian Godina a postat imagini in care politistul lovit de Cristian Boureanu riposteaza si ii da acestuia un pumn, comentariul lui Godina fiind ca reactia colegului sau a fost "proportionala si corecta" si ca "asa trebuia raspuns".
"Pentru cei care spuneau ca politistul nu a avut nicio reactie si ca a fost prea bland. Urmariti finalul. A avut reactie sau nu? Eu zic ca a fost o reactie proportionala si corecta. Mie, unul, mi-a facut ziua mai frumoasa. Bravo, colegule! Asa trebuia raspuns!", scrie pe Facebook Godina, postand imagini din noaptea incidentului in care a fost implicat fostul parlamentar Boureanu.
In imagini se vede cum, dupa ce este lovit in zona inghinala de Cristian Boureanu, politistul il loveste pe acesta in zona fetei.
Cristian Boureanu a fost arestat preventiv sambata, pentru ultraj, dupa ce, in 9 iunie, a insultat si lovit politisti care au oprit in trafic masina in care se afla ca pasager. El a fost audiat timp de opt ore si, potrivit unor surse, ar fi invocat stari de amnezie.
Potrivit procurorilor, Cristian Boureanu "s-a manifestat violent la momentul solicitarii documentelor de identitate de catre un agent de politie din cadrul DGPMB - Brigada Rutiera, in sensul ca l-a amenintat, i-a prins degetele mainii drepte prin inchiderea portierei autoturismului, i-a rupt camasa uniformei de serviciu si l-a lovit cu genunchiul in zona inghinala, provocandu-i leziuni traumatice care pot necesita un numar de 7-8 zile de ingrijiri medicale".