Viața bate filmul: în vârstă de 65 de ani, s-a pus la băut cu iubitul fostei amante, apoi a fost lovit cu toporul în cap

Un bărbat de 65 de ani din județ se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost bătut de iubitul fostei sale concubine.

Incidentul a avut loc în satul Lupăria, din comuna Prăjeni, acasă la fosta amantă a bărbatului. Acesta a vizitat-o sâmbătă, doar că femeia era acasă cu actualul ei iubit. Iniţial, cei doi bărbaţi s-au pus la băut, însă după câteva pahare, între cei doi a izbucnit un scandal.

Cearta a degenerat rapid, iar bărbatul de 61 de ani, enervat de vizita inoportună a consăteanului său, a pus mâna pe un topor, cu care l-a lovit pe acesta cu putere în zona capului. Victima a căzut pe pământ într-o baltă de sânge, femeia sunând speriată la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale.

La faţa locului a ajuns în scurt timp un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), care i-a acordat bărbatului rănit primul ajutor, după care l-a transportat la Urgenţe. Medicii botoşăneni au decis însă transferul lui iemdiat la Clinica de Neurochirurgie Iaşi, cutia craniană a acestuia fiind aproape despicată în zona în care a fost lovit cu toporul.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, care au demarat imediat o anchetă

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 4 milioane de lei amenzi aplicate de Garda de Mediu Botoșani, în primele nouă luni ale anului!

Friday, 10 October 2025

În perioada 01.01-2025-30.09.2025, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 357 acțiuni de inspecție și control, conform planului anual de...

Activități de prevenire desfășurate de jandarmii săvineni în cadrul campaniei ,,Alege să fii fair-play!"

Friday, 10 October 2025

Jandarmii săvineni au desfășurat joi, 9 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei preventiv-educative ,,Alege să fii fair-play!", la Liceul Teoretic ,,Dr. Mihai Ciucă". ...

Botoșani: Locatari „blocați" de vecinii „gospodari”, au intervenit polițiștii!

Friday, 10 October 2025

În conformitate cu atribuțiile reglementate de legea poliției locale, polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții, ca urmare a unei sesizări au desf...