Botoșănean reținut de polițiști, după ce s-a urcat băut la volan şi a ajuns cu mașina într-un șanț!

În urma producerii accidentului au rezultat doar pagube materiale!

La data de 5 octombrie 2025 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Bălușeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 5 octombrie, ar fi condus autoturismul pe o stradă din comuna Bălușeni ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în șanțul de pe marginea părții carosabile.

 

În urma producerii accidentului au rezultat doar pagube materiale.

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...