Dorohoian ajuns la spital, după ce malurile de piatră ale fântânii pe care o curăța s-au surpat peste el

Un bărbat în vârstă de 34 de ani din municipiul Dorohoi, a rămas captiv sub malurile de piatră ale unei fântâni, după ce acestea s-au prăbușit în timp ce muncitorul se afla în interior pentru reparații. Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în comuna Frătăuții Noi, din județul Suceava, unde botoșăneanul a mers pentru a câștiga un ban de la o familie pe care o cunoștea.

Dorohoianul efectua lucrări de curățare și de adâncire a unei fântâni situată în curtea unei familii, însă, la un moment dat, peretele circular din piatră veche s-a surpat peste acesta.

Cei care l-au salvat pe bărbat au fost pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, după mai bine de șase ore de eforturi constante, îngreunate de infrastructura construcției. La fața locului a ajuns, ulterior, un echipaj al SMURD, dar și un echipaj cu medic al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, care l-a transportat pe rănit spre Spitalul Municipal Rădăuți. Misiunea dificilă a presupus inclusiv utilizarea unui buldoexcavator.

6 ore de efort susținut, speranțe și rugăciuni, pentru salvarea unui tânăr de 35 de ani, care s-a băgat într-o fântână construită din zidărie și piatră, pentru a o curăța. La un moment dat, un mal de pietre și pământ s-a prăbușit peste el, îngropându-l de viu. Pompierii militari de la Detașamentul Rădăuți s-au deplasat imediat la fața locului, cu două autospeciale cu accesorii specifice și o ambulanță SMURD. În sprijin, au sosit un echipaj SAJ și un buldoexcavator din localitate. A fost nevoie de toată priceperea și de multă răbdare pentru a duce la bun sfârșit misiunea de salvare! În tot acest timp, atât victima și salvatorii, cât și cei care așteptau pe margine cu sufletul la gură deznodământul evenimentului, au trecut de la agonie la extaz, și invers. Malurile se sfărâmau încontinuu și tot ce se lucra cu orele, se pierdea în câteva secunde. După 6 ore, tânărul a fost eliberat din "prinsoare" și predat echipajului medical. Era în stare bună și stabilă. Până la urmă, totul e bine când se termină cu bine! Pentru că noi nu știm ce-nseamnă renunțarea!”, au transmis pompierii suceveni.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 4 milioane de lei amenzi aplicate de Garda de Mediu Botoșani, în primele nouă luni ale anului!

Friday, 10 October 2025

În perioada 01.01-2025-30.09.2025, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 357 acțiuni de inspecție și control, conform planului anual de...

Activități de prevenire desfășurate de jandarmii săvineni în cadrul campaniei ,,Alege să fii fair-play!"

Friday, 10 October 2025

Jandarmii săvineni au desfășurat joi, 9 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei preventiv-educative ,,Alege să fii fair-play!", la Liceul Teoretic ,,Dr. Mihai Ciucă". ...

Botoșani: Locatari „blocați" de vecinii „gospodari”, au intervenit polițiștii!

Friday, 10 October 2025

În conformitate cu atribuțiile reglementate de legea poliției locale, polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții, ca urmare a unei sesizări au desf...