Pagube uriașe provocate de un scurtcircuit

Incendiul în urma căruia două case din comuna Corni au ars complet, joi dimineață, a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), Dorina Lupu.

Potrivit oficialului, misiunea de lichidare a flăcărilor a durat aproximativ cinci ore. În intervenție au fost angrenate cinci echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri din Botoșani și Dorohoi, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din Corni și Vorona, cu cate o autospecială.

„Au ars doua case, două anexe, 20 tone de fân și o parte din acoperișul unei alte locuințe”, a precizat Dorina Lupu.

Proprietarii uneia dintre locuințe au avut nevoie de îngrijiri medicale, întrucât au suferit atacuri de panică.

 

Spune-ne opinia ta