Grav accident în gospodărie, suferit de un om de afaceri din Botoșani!

Bărbatul a rămas fără trei degete, el ajungând la Unitatea de Primire Urgențe cu dureri cumplite și o sângerare masivă. 

Luni noaptea, afaceristul Dumitru Amișculesei a sunat la 112, solicitând ajutorul cadrelor medicale. La sosirea echipajului SMURD, bărbatul avea trei degete ale unei mâini secționate, fiind afectate serios și celelalte două degete.

Bărbatul își prinsese mâna la un ventilator. Cadrele medicale au oprit sângerarea, au acordat primul ajutor apoi au transportat pacientul la UPU, unde au fost suturate plăgile. În prezent, Dumitru Amișculesei este internat în secția de Chirurgie plastică și reparatorie a Spitalului Mavromati. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Marina Halit

Incident la Primăria Dorohoi analizat în Comisia de Disciplină, a fost sesizată și Poliția. „Comportament jignitor, lipsit total de profesionalism!”

Thursday, 2 October 2025

Un incident petrecut în sediul Primăriei municipiului Dorohoi, județul Botoșani, va fi tranșat în instanță după ce un funcționar public este acuzat de purtare abuzivă și abu...

Leon Dănăilă, geniul neurochirurgiei, în vizită la Dorohoi: „Pentru mine viața înseamnă ceilalți.” / „Am muncit mult că nimeni nu îți dă așa de pomană!” (Foto, Video)

Tuesday, 9 September 2025

Moment de o însemnătate deosebită a avut loc în municipiul Dorohoi, în dimineața zilei de marți, 9 septembrie. În jurul orei 9.00, medicul Leon Dănăilă a ajuns la Spital...