Fum într-un apartament din municipiul Botoșani! Ce a făcut proprietarul! FOTO

Locatarii unui bloc din municipiul Botoșani au sunat, miercuri după-amiază, la 112 și au cerut ajutorul pompierilor după ce au simțit un miros puternic de fum pe casa scării. 

 

Oamenii au observat că fumul provenea dintr-un apartament situat la etajul trei al unui bloc de pe strada Constantin Gane.

Au sunat la ușă, dar nu le-a răspuns nimeni, alertând apoi echipajele de intervenție. La fața locului au ajuns două echipaje din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, iar când au pătruns pompierii în apartament și-au dat seama că fumul provenea de la o oală cu mâncare uitată pe aragaz.

Proprietarul apartamentului și-a pus la încălzit mâncarea, dar a uitat de aragazul aprins. Când a intrat în bucătărie a observat că oala luase foc. A luat-o și a pus-o în cada cu apă, în baie, apoi a plecat de acasă. Cum fumul persista vecinii au sunat la pompieri, crezând că în interior a izbucnit un incendiu.

Mașinile ISU au atras ca un magnet copiii din cartier, care la plecarea pompierilor le-au mulțumit pentru intervenție.





 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...