Fiul cel mic al ministrului Justiției, Teodor Andrei Toader, a provocat un accident de circulație marți dimineață în jurul orei 4:00. El se afla în mașină cu o tânără de 22 de ani și circula dinspre Răducăneni spre Iași. Din cauze deocamdată necunoscute, în localitatea Chicerea a pierdut controlul volanului și a lovit un podeț.
Potrivit Ziarul de Iași, Toader a fost testat, dar nu consumase băuturi alcoolice înainte de a porni la drum. Și el și fata care îl însoțea au fost transportați la spitalul de Neurochirurgie pentru îngrijiri. Cei doi au suferit contuzii și traumatisme.