Fără incendii în opt comune din județ, de la începutul anului. Municipiile, la polul opus

Locuitorii din opt unităţi administrativ-teritoriale din cele 78 existente la nivelul judeţului Botoşani sunt cei mai sârguincioşi „elevi” ai pompierilor. Dovadă că au acordat mai multă atenţie sfaturilor primite de la salvatorii botoșăneni este şi faptul că, în primele opt luni ale acestui an, pe teritoriul comunelor Broscăuți, Cordăreni, George Enescu, Havârna, Mileanca, Mitoc, Prăjeni, Răuseni și Tudora nu s-a produs nici un incendiu, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

 

Potrivit sursei citate, o analiză privind situaţia incendiilor produse pe teritoriul judeţului Botoşani arată că în alte 27 comune s-a înregistrat câte un singur eveniment cu foc. Municipiile Botoșani și Dorohoi se află la polul opus cu cele mai multe incendii, 35 respectiv 20, urmate de Flămânzi cu 18 evenimente cu foc și orașele Săveni și Darabani, cu 13, respective 12 incendii.

„Datele statistice evidenţiază o scădere cu peste 15% a numărului de incendii în perioada ianuarie – august a.c., faţă de perioada de referinţă a anului trecut. Astfel, în primele opt luni ale acestui an s-au înregistrat 396 incendii, faţă de 468 câte s-au produs în aceeași perioadă a anului 2019.  141 din cele 396 incendii au fost de vegetație uscată”, a precizat ofițerul Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al IJSU Botoșani.

Aceasta arată că scăderea se datorează numeroaselor acțiuni de informare și educare preventivă desfășurate în ultimii ani, la nivelul județului. Anul acesta, din luna martie, campanile de prevenire au fost  derulate doar în mediul on line, pe paginile de socializare atât ale inspectoratului, cât și ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență, având în vedere faptul că situația epidemiologică nu a mai permis deplasarea în teren.

„Pompierii botoșăneni au salvat din clădările cuprinse de flăcări 48 de persoane, 33 de adulți și 15 copii. Șapte adulți au fost spitalizați, întrucât au suferit arsuri. Din nefericire, în perioada analizată, trei persoane și-au pierdut viața în incendii. Cele mai frecvente cauze stabilite pentru incendiile produse în primele opt luni sunt: instalații/aparate electrice defecte/sub tensiune, coș, burlan de fum defect/necurățat sau neprotejat față de materiale combustibile, foc deschis în spații deschise/închise  acțiune intenționatăță și fumatul în locuri nepermise”, mai transmite Lupu.

Jumătate din numărul incendiilor au fost stinse în colaborare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

IJSU Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, în continuare, atât acasă cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

astăzi, 18:16

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

astăzi, 17:29

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

astăzi, 16:57

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...