Furaje de 200.000 de lei făcute scrum, în județ, în ultimele două luni

În ultimele două luni, depozitele de furaje ale unor cetățeni din Gorbănești, Dobârceni, Pomârla, Săveni, Cristești, Gorbănești, Șendriceni, Dorohoi, Trușești, Văculești, Flămânzi, Dămideni și Botoșani au fost transformate în scrum din neglijență ori cu intenție, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, pagubele produse în urma celor 13 incendii au fost estimate la circa 200.000 lei.

 

„Cei 132 de pompieri militari și voluntari care au intervenit pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor, au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca. 1.000.000 lei. Cele mai frecvente cauze care au generat incendii de furaje sunt fumatul în locuri nepermise, jocul copiilor cu focul, focul deschis în spații deschise, autoaprinderea şi acţiunea intenţionată”, arată reprezentanții ISJU Botoșani.

Pentru prevenirea acestor incendii, care de multe ori s-au extins şi la locuinţe sau anexe gospodăreşti, producând importante pagube materiale şi chiar pierderi de vieţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă:

-  nu depozitaţi furajele în apropierea sau sub reţelele electrice, lângă căile ferate, drumurile publice sau pădurile aflate la distanţe mici faţă de acestea;

- amplasaţi nutreţurile la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii produse la depozitele de furaje să nu afecteze vecinătăţile (după posibilităţi, cât mai departe de casă, bucătării de vară, cuptoare, magazii, etc.;

- îngrădiţi şi curăţaţi de vegetaţia uscată, mărăcini, arbuşti, etc. terenul destinat depozitului de furaje;

- intrarea la depozitul de furaje se va face pe un singur drum care va fi menţinut permanent liber pentru a permite accesul autospecialelor de intervenţie, în caz de incendiu;

- amplasaţi depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă;

- nu fumaţi sau folosiţi flacără deschisă în apropierea depozitului de furaje;

- nu se vor folosi artificii în apropierea furajelor;

- supravegheaţi copiii în permanenţă şi nu lăsaţi la îndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete);

- depozitaţi paiele şi fânul numai după ce, în prealabil, au fost uscate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...