Familie rămasă sub cerul liber în miez de noapte, în urma unui incendiu ce le-a cuprins locuința (video)

O familie din localitatea Miorcani a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) din Botoșani.

Evenimentul s-a petrecut noaptea trecută, iar alarma s-a dat puțin înainte de ora 02:00.

„La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și pompierii voluntari din comunele Rădăuți Prut și Coțușca. Aceștia au constatat faptul că ardea acoperișul casei și exista pericolul de propagare a flăcărilor la bunurile din interior”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani.

 

Nu au fost persoane rănite, însă acoperișul s-a deteriorat în totalitate.

-----------------------------------------------------

De reținut:

Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn). Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.

Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...