Elevi din Botoșani grav răniți după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat. O fată are ambele brațe amputate

Un autocar cu peste 30 de persoane s-a răsturnat, vineri seară, la intrarea în Pașcani. În accident au fost implicați mai mulți elevi din Botoșani, din cadrul Ansamblului „Flori de Măr” din Curtești, care se deplasau la un festival în Slobozia.

Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, zeci de echipaje de poliție și pompieri din Iași intervenind la fața locului.

„În autocar se aflau 35 persoane care se deplasau de la Botoșani spre Ialomița. S-au trimis: un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă (TIM), două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași (SAJ), 3 echipaje de Prim Ajutor și două Autospeciale de Transport Persoane – Victime Multiple. 25 persoane (12 minori și 13 adulți) au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a rezumat dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, citată de BZI.

Potrivit medicului, o elevă a suferit amputații la ambele brațe, fiind preluată de un echipaj de terapie intensivă mobilă.

„Politraumatism prin accident rutier (pasager autocar). Amputație totală de braț stâng. Amputație parțială braț drept. Traumatism cranio cerebral cu pierderea cunoștinței. Plăgi contuze hemifacies drept și regiunea fronto temporală dreaptă”, a mai precizat dr. Diana Cimpoeșu.

Oficialii Inspectoratului Școlar Județean au transmis un mesaj către familiile elevilor implicați în accident.

„Nu mi-aș fi dorit niciodată să găsesc asocieri între copii și Plan Roșu de Intervenție. Din nefericire sunt opt copii care au suferit tot felul de traumatisme iar un caz destul de grav este al unei fetițe cu brațele amputate. Multă putere părinților care probabil că au avut o noapte albă și multă, multă sănătate copiilor cărora le doresc să se refacă cât mai curând”, a scris pe Facebook inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc.

 

Spune-ne opinia ta