Tânăr rănit după ce a intrat cu mașina într-un copac

O tânăr de 20 de ani a fost rănit într-un accident rutier petrecut, sâmbătă, în localitatea Roma. Autoturismul pe care îl conducea a lovit un copac de pe marginea drumului, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului din Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare. Șoferul era ieșit din autoturism, acesta primind îngrijiri până la sosirea unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. El a refuzat transportul la spital.

„Totodată, pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei. Totodată, au îndepărtat de pe partea carosabilă elementele de caroserie, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță”, a precizat Lupu.

 

Spune-ne opinia ta