Două case distruse de un incendiu violent! Zeci de pompieri mobilizați la fața locului! FOTO
INCENDIU!

Două case dintr-o localitate botoșăneană au fost distruse, luni după-amiază, după ce au fost cuprinse de flăcări, zeci de pompieri intervenind pentru lichidarea incendiului. 

Nenorocirea a avut loc în satul Pădureni. La locul indicat s-au deplasat inițial două autospeciale cu apă şi spumă, iar ulterior s-au suplimentat forțele de intervenție cu încă două autospeciale cu apă şi spumă și o autospecială A.P.I.C. din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi și a Detașamentul de Pompieri Botoșani.

La sosirea gărzii de intervenție, incendiul se manifesta violent la acoperișurile a două case. Pompierii sosiți la locul indicat au localizat și eliminat posibilitatea propagării incendiului la restul bunurilor din jur. Apoi s-a trecut la lichidarea acestuia și la asigurarea zonei pentru e evita o posibilă reizbucnire a focarului.

 

„Am fost sesizați printr-un apel la numărul de urgență 112, pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit în Pădureni, comuna Șendriceni. Ajunși la locul intervenției am constatat că incendiul se propaga violent la acoperișul a două case, cu posibilitate de extindere. La fața locului s-au desfășurat toate echipajele Detașamentulșui de Pompieri Dorohoi, fiind solicitat în sprijin și o autospecială de la Detașamentul de Pompieri Botoșani. Intervenția s-a desfășurat fără probleme și au fost înlăturate toate pericolele și posibilitățile de reizbucnire a incendiului.”, a declarat pentru Dorohoi News, maior Petrică Ciobănașu, locțiitor comandant Detașamentul de Pompieri Dorohoi.

La fața locului s-au deplasat și două echipaje de poliție, reprezentanți ai DelGaz care au oprit energia electrică până la lichidarea incendiului și un echipaj SMURD care a asigurat și asistența medicală a unei persoane care a suferit un atac de panică. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este în curs de stabilire.







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean căutat de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors!

astăzi, 09:20

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Botoșani, este căutat de poliție după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii, alertați de familie, fac apel...

Rusia ar vrea teritorii din România și Polonia. General NATO: „Vorbim de prostiile lui Putin!”

astăzi, 08:42

Un set de hărți distribuite de platforma de geopolitică GEOPOL 21 prezintă cum ar vrea Vladimir Putin să își extindă puterea spre Europa de Est prin ocuparea de teritorii. Potrivit ace...

”Vă mulțumesc că nu l-ați uitat!” - Momentul în care o sală întreagă a tăcut: Mesajul emoționant al fiicei Maestrului Ioan Cobâlă! - VIDEO

astăzi, 08:16

Joi seara, înainte de încheierea celei de a patra ediții a Festivalului de Folclor ”Ioan Cobâlă”, eveniment național organizat de Centrul Cultural Botoșani, publicul ...