Tradiția premierii cuplurilor din municipiul Botoșani care aniversează 50 sau 60 de ani de căsnicie continuă la Primăria Botoșani.
Aproximativ 60 de familii care în acest an au ajuns la această performanță au fost felicitate È™i premiate, luni, în cadrul unei ceremonii condusă de primarul Cătălin Flutur.
Cuplurile au primit câte o diplomă, dar È™i bani, 500 de lei pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie È™i câte 1.000 de lei pentru cei cu 60 de ani de căsnicie.
Ca de fiecare dată când au loc astfel de ceremonii, primarul Cătălin Flutur are un cuvânt de mulÈ›umire pentru tot ceea ce cetățenii oraÈ™ului au făcut de-a lungul timpului pentru dezvoltarea acestuia. De asemenea, edilul le-a mulÈ›umit vârstnicilor că îÈ™i achită conÈ™tiincios dările către bugetul local.
"Acest gen de manifestare este o manifestare de suflet pentru noi cei de la primărie, È™i pentru mine în special. Este unul din momentele frumoase din activitățile care se desfășoară la Primăria BotoÈ™ani pe lângă tot noianul de probleme È™i evenimente pe care le avem noi È™i întotdeauna fac cu mare dragoste această ceremonie. În primul rând, vreau să vă mulÈ›umesc tuturor celor de față, să vă mulÈ›umesc dumbeavoastră pentru tot ceea ce aÈ›i făcut în decursul vieÈ›ii pentru Municipiul BotoÈ™ani. Dacă municipiul arată aÈ™a cum arată astăzi, dacă s-a dezvoltat în timp s-a dezvoltat È™i cu munca dumneavoastră È™i cu activitatea È™i responsabilitatea dumneavoastră. Am spus-o de fiecare dată È™i o voi repeta ori de câte ori ne vom întâlni într-un astfel de candu, dumneavoastră sunteÈ›i cei care indiferent de greutăți, indiferent de nivelul pensiilor care sunt mici, indiferent de problemele pe care le aveÈ›i, întotdeauna aÈ›i fost primii care aÈ›i răspuns prezent la chemarea noastră. SunteÈ›i din punctul meu de vedere, È™i este verificat lucrurl acesta, sunteÈ›i primii care vă achitaÈ›i obligaÈ›iile față de munciplaitate din puÈ›inul dumneavoastră. Nu o să îi înÈ›eleg niciodată pe cei care au mult mai mult, care au posibilități, dar care uită. Nu putem decât să vă spunem că vă respectăm È™i È›inem foarte mult la dumneavoastră", a spus primarul Cătălin Flutur.
Edilul i-a asigurat pe pensionari că ușa sa, dar și a Consiliului Local, le este mereu deschisă.