Dublu eveniment produs, aproape în același loc, în localitatea Leorda, din județul Botoșani. O locuință a început să ardă, iar în fața acesteia, la câteva minute de la izbucnirea incendiului, s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă. Totul s-a întâmplat duminică după-amiază.
Mai întâi, pompierii botoșăneni au fost alertați, prin apel la 112, efectuat în jurul orei 17:00, cu privire la faptul că o locuință din localitate ardea. Sosiți la fața locului, alături de un echipaj de poliție, forțele de intervenție au lichidat incendiul, care nu s-a soldat decât cu pagube materiale minore și cu sperieturile familiei.
La nici 10 minute de la obținerea controlului situației, în timp ce pompierii efectuau ultimele verificări în locuință, cauza aprinderii fiind supraîncălzirea coșului casei, în fața curții casei, un bărbat în vârstă de 56 de ani, care încerca să filemeze incendiul, a fost acroșat de un autoturism.
Polițiștii, care se aflau deja la fața locului, au demarat verificările. Un șofer în vârstă de 49 de ani l-a atenționat pe bărbatul lovit, prin semnale sonore, însă cel din urmă, nu a reușit să se fereasca ta timp, și a fost proiectat pe asfalt. În urma impactului, victima a suferit un traumatism cranian și mai multe contuzii, fiind transportată spre Unitatea de Primiri Urgențe cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.